All Star Game 2022 – Tema socială a evenimentului din acest an

All Star Game-ul baschetului masculin românesc – ediția 2022 se va desfășura miercuri (20.04), cu începere în jurul orei 17:00. Evenimentul are o semnificație aparte, fiind primul găzduit de Oradea Arena – noua sală multifuncțională din municipiul de pe Crișul Repede.

Dincolo de spectacol baschetbalistic, concursuri, momente muzicale și alte surprize, evenimentul din acest an are și o temă socială. Aceasta s-a născut din ideea Clubului Sportiv Municipal Oradea și se referă la construcția/amenajarea unui teren de sport multifuncțional în aer liber, în incinta unității de învățământ Școala Gimnazială Oltea Doamna din Oradea.

În cursul serii de miercuri (20.04), după evenimentul de la Oradea Arena, se va organiza un dineu special cu participarea sportivilor și oficialităților locale, respectiv naționale. În cadrul acestuia se va desfășura o licitație pentru maioul de joc purtat de către sportivi la All Star Game. Sumele licitate vor fi destinate demarării construcției unui teren de sport multifuncțional în aer liber în incinta Școlii Oltea Doamna Oradea.

Prin intermediul acestui demers, CSM Oradea dorește să continue eforturile întreprinse de-a lungul timpului în Oradea pentru a oferi copiilor din oraș infrastructura necesară pentru o formare și creștere sănătoasă, în cele mai bune condiții. Eforturile de a construi sunt extrem de dificile, necesită timp și implicare, dar oferă o satisfacție deosebită tuturor părților implicate.