Analiză. Seria CSM Oradea vs U Mobitelco Cluj-Napoca

Seria dintre CSM Oradea și U Mobitelco Cluj-Napoca, contând pentru primul tur al playoff-ului Ligii Naționale de baschet masculin se anunță atractivă în special prin prisma faptului că cele două echipe au ajuns în situații inedite.

Formația pregătită de către Cristian Achim are pentru prima dată în istoria clubului avantajul terenului propriu. Acest lucru se datorează clasării pe poziția a 2-a la încheierea fazei regulate. În schimb, U Mobitelco Cluj vine după cel mai modest sezon regulat din istoria recentă, însă după unul dintre cele mai bune parcursuri în Cupa României.

Practic cele două cluburi se întâlnesc pentru prima oară în playoff. Interesant este că o fac în condițiile mai sus enunțate, adică cu formația orădeană având mai multe jocuri pe teren propriu. Lucru oarecum ciudat dacă ne uităm peste istoricul recent al echipei din Cluj, una care a jucat patru finale de campionat în precedentele șapte sezoane.

Pe de altă parte, indiferent de avantajul terenului propriu meciurile de baschet se joacă între echipe. Iar aspectul pur baschetbalistic e cel care va decide și soarta acestui duel.

Iată câteva lucruri de care trebuie ținut cont înaintea seriei dintre CSM Oradea și U Mobitelco Cluj:

Experiența jocurilor cu miză în faze importante ale unor competiții precum Liga Națională este de partea lui U Mobitelco Cluj. Includem aici atât istoricul celor două cluburi, cât și experiența propriu-zisă a jucătorilor celor două echipe.

CSM Oradea mizează pe un joc colectiv bine pus la punct. Circulația mingii, dar mai ales blocajele (pick) sunt armele bihorenilor. Atât timp cât roș-albaștrii pot să joace eficient din punct de vedere colectiv ei au șanse să învingă pe oricine. Marele semn de întrebare este dacă pot limita numărul de posesii pierdute și de aruncări libere ratate în jocuri cu miză. Este o provocare în fața căreia nu au reușit să răspundă corespunzător în încheierea fazei regulate.

U Mobitelco Cluj promovează un baschet neconvențional. Foarte multe minute de joc fără pivot pe teren, respectiv cu trei sau chiar patru jucători de același profil. Din punct de vedere fizic clujenii au iarăși un avantaj important. Niksa Bavcevic ar putea opta să reducă la minim minutele în care doi dintre Wright, Paul și Nakic se află pe parchet. E posibil ca prezența a doi fundași în același timp să dezavantajeze Clujul. În schimb, cu un singur fundaș, indiferent că e Wright sau Paul, U Mobitelco are un avantaj foarte important.

Spre deosebire de U Mobitelco, formația bihoreană a avut la dispoziție mai multe zile de pregătire înaintea playoff-ului. Bihorenii au chemat preparatorul fizic cu care au colaborat în presezon pentru a face o încărcare pe latura fizică înaintea începerii playoff-ului. E posibil ca CSM Oradea să dispună de un tonus mai bun din punct de vedere fizic la decât în finalul sezonului regulat. Un aspect de care vor avea nevoie în condițiile în care întâlnesc una dintre forțele campionatului la capitolul fizic. În plus, se joacă în zile consecutive. Aspect ce poate fi decisiv împotriva unor echipe ca și cea de pe Someș.

Niksa Bavcevic, pe lângă experiența acumulată în Belgia, unde a obținut câteva rezultate notabile, respectiv cele două finale de după și o semifinală de campionat în România, are obiceiul de a-și roti cu frecvență sporită jucătorii din rotația de bază. Inclusiv la turneul final al Cupei României au fost momente în care echipa sa a jucat în același timp cu Baciu și Djapa, pentru ca două minute mai târziu să nu se mai afle pe parchet niciunul dintre ei. De asemenea, Clujul are momente în care joacă cu doi fundași și trei extreme sau cu un fundaș și patru extreme. Cert este că în mai multe partide a reușit să obțină tot ce este mai bun de la jucătorii săi folosind cu conscvență alcătuiri neconvenționale.

CSM Oradea trebuie să facă ajustări în jocul său. Trebuie să aducă ceva nou pentru a-și surprinde adversarul pentru că U Mobitelco pe cât de lipsită este de idei pe atac pozițional, într-atât este de redutabilă în apărarea așezată. Bihorenii trebuie să găsească noi soluții de a băga mingea sub coș și în același timp să forțeze adversasrul să joace pozițional (aspect în care Clujul suferă cel mai mult).

Stilul în care joacă U Mobitelco Cluj obligă adversarul să găsească soluții pentru a folosi anumiți jucători. Adaptat la CSM Oradea acest lucru înseamnă că antrenorul Cristian Achim va trebui să găsească variante prin care să eficientizeze jocul baschetbaliștilor de forță. Este vorba în principal de Sasha Topcov. De asemenea, orădenii ar putea avea dificultăți în folosirea eficientă a unor oameni precum Silviu Lupusavei (dezavantajat de talia impresionantă a Clujului), respectiv Bogdan Țibîrnă (similar lui Topcov va trebui să-și urmărească adversarul direct în afara spațiului de trei secunde și chiar în afara semicercului).

Un aspect deosebit de important în jocul de baschet este recuperarea. În special cea ofensivă. Capitol la care U Mobitelco Cluj este a doua din România în urma lui Gaz Metan Mediaș. Practic toți jucătorii participă în mod activ la acest capitol. Poziționarea, respectiv calitățile fizice/atletice sunt net favorabile echipei din Cluj.

În fine, priceperea unor antrenori a decis o serie de confruntări la nivel mult mai ridicat decât cel din Liga Națională. Totuși, valoarea individuală a jucătorilor este foarte greu de combătut pentru oricine. La acest capitol lotul lui U Mobitelco Cluj dispune de un avantaj semnificativ.

Înaintea acestei serii, în pofida faptului că trebuie să joace mai multe jocuri în deplasare, U Mobitelco Cluj pornește cu prima șansă.

Foto: Viorel Carțiș