Antrenorul echipei de handbal, Cosmin Liberț și căpitanul acesteia, Alex Farcaș, au prefațat noul sezon competițional

Echipa de handbal masculin CSM Oradea se pregătește pentru startul oficial al noului sezon competițional. Roș-albaștrii susțin primul joc din Divizia A – ediția 2023/24 pe data de 16 Septembrie, la Arena Antonio Alexe, în compania lui CSM Odorhiu Secuiesc. Marți (06.09), a avut loc o conferință de presă la care au participat antrenorul Cosmin Liberț și căpitanul Alex Farcaș.

Iată ce a declarat antrenorul Liberț:

„După o retrogradare este destul de greu să reconfigurezi totul. Eu pot să spun că am avut parte de sprijinul clubului în construirea unei echipe competitive pentru noul sezon, pe care îl vom începe în cel de-al 2-lea eșalon. Cu ajutorul conducerii am reușit să păstrăm o parte importantă a jucătorilor autohtoni din rotația de bază cu care am abordat sezonul precedent, unul susținut în prima ligă.

E adevărat, unul dintre adversarii noștri, Odorhei, a păstrat inclusiv străinii din sezonul precedent. Nu pot să spun că mă sperie, dar mă motivează atât pe mine, cât și pe băieți. În plus, cei de la Odorhei au mai legitimat un jucător din Serbia.

Am jucat deja două meciuri test împotriva celor de la Odorhei. Într-adevăr există o diferență între cele două echipe în acest moment, dar eu cred că pe parcursul sezonului putem remonta acest deficit printr-un joc colectiv bun, cu o strategie bună.

Sezonul se va termina în luna Mai. Nu se termină dacă pierdem în prima etapă cu Odorhei pe teren propriu. Sau dacă mai pierdem 1-2 meciuri pe parcurs. Așa cum noi avem temeri, tot așa și cei de la Odorheiu Secuiesc le au pe ale lor atunci când joacă cu noi.”

Referitor la situația actuală din echipă, Cosmin Liberț a precizat:

„Emilian Turcu nu va fi apt pentru primul meci oficial. El are șase luni de la operația de ligament încrucișat la genunchi. Se antrenează, dar fără adversar. Adică este undeva la 60-70% din capacitatea fizică.

Încă suferim la relațiile de joc. Nu suntem omogeni în joc, avem încă mult de lucru în ambele faze ale jocului. Eu sunt însă încrezător și după cum am spus, sezonul acesta se va termina în luna Mai. Nicidecum mai devreme.

Prima parte a campionatului, atunci când vom avea și meciuri care vor permite acest lucru, îmi doresc să o abordez cu o rotație mai adâncă. Îmi propun să acord șanse tinerilor din echipa noastră, scopul fiind acela ca la startul playoff-ului, acolo unde avansează primele patru fin ambele serii, să avem un efectiv de jucători mai proaspăt și să putem să-l începem în forță și în deplinătatea abilităților noastre.”

Întrebat ce echipe consideră drept contracandidate la promovare, tehnicianul CSM-ul a replicat:

„Structura campionatului este pe două faze. În prima se joacă în două grupe pe criterii cât de cât geografice. Sunt patru echipe care își manifestă dorința de a ataca promovarea. Noi, Odorheiu Secuiesc, Alexandria și Medgidia. Nu spun că există o favorită certă. Consider că sunt patru echipe care își doresc promovarea pe baza loturilor construite. Cred că pornim cu șanse egale toate echipele.”

În ceea ce privește promovarea jucătorilor tineri, Cosmin Liberț a declarat:

„Dan Pițigoi este colegul meu în echipa tehnică. Am demarat această colaborare cu scopul de a crea o legătură puternică între LPS Bihorul și CSM, adică o structură de juniori și una de seniori în Oradea. E limpede că vin de acolo niște jucători pe care ne dorim să-i ajutăm, împreună, să se dezvolte. Cu ajutorul conducerii CSM Oradea s-a făcut posibilă continuarea colaborăii cu Dan Pițigoi și LPS. Pe de altă parte, este limpede că nu puteam să rămân singur. Avem totuși un obiectiv important, iar antrenoratul este în continuare o activitate nouă pentru prima. Așa că este limpede că aveam nevoie de un colaborator, iar Dan știu că mă va ajuta. Oricum relația noastră nu este de  principal și secund. Nu, suntem colegi. Formăm un cuplu de antrenori care speră să atingă obiectivul propus și dorit de toată echipa.”

Căpitanul echipei Alex Farcaș a precizat:

„Este o atmosferă foarte bună între noi. Jucătorii nou veniți se adaptează bine și sunt dornici de muncă. Cred că ne vor ajuta în acest sezon. Sper să avem o evoluție bună ca echipă și să ne atingem obiectivul, adică promovarea în Liga Națională. Asta este ceea ce ne dorim cu toții.

Retrogradarea din primul eșalon ne-a afectat puțin, mă refer în special la cei care am fost la echipă în sezonul trecut. Totodată mă bucur că s-a putut păstra nucleul de bază. Știu că avem o echipă competitivă, capabilă să lupte cu șanse reale la promovarea.

Începem campionatul cu Odorhei, echipă care ne-a învins în amicale. Avem lucruri de pus la punct, dar vom da totul pe teren. Vom lupta pentru victorie cu siguranță și îi așteptăm pe iubitorii handbalului alături de noi încă de la meciul din prima etapă, de sâmbătă (16.09).”

Chestionat pe marginea condițiilor oferite de CSM Oradea, Farcaș a opinat:

„Condițiile sunt foarte bune, cum au fost mereu întotdeauna la Oradea. Eu joc aici de mult. Cred că este al 9-lea an pentru mine la CSM Oradea, dacă nu mă înșel, dar condițiile au fost întotdeauna foarte bune. De altfel, este apreciat la nivel național faptul că CSM Oradea oferă condiții de pregătire și de trai foarte bune sportivilor.

De asemenea, CSM Oradea a fost în toți acești ani o rampă de lansare pentru jucătorii de handbal. Începând cu Cântec, care joacă la Turda de când a plecat de aici, o serie întreagă de jucători și-au lansat cariera la Oradea.

În plan personal m-am stabilit în Oradea. M-am căsătorit aici, am inclusiv buletin de Oradea. Adică sunt orădean prin adopție în acest moment.”

Foto: Roby Boros