Martin Zeno a purtat CSM CSU Oradea spre victorie și calificare în finala Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18. Elementul principal al formației bihorene în ultimele două stagiuni, americanul a mai pus un moment de neuitat în amintirile iubitorilor de baschet din Oradea și a mai scris o pagină în cartea tot mai groasă de istorie a CSM Oradea Baschet!
Venit de pe bancă în Meciul 4 al semifinalei cu BC CSU Sibiu, numărul 3 a fost de neoprit. Acest lucru este cu atât mai important de evidențiat cu cât Zeno a lipsit practic întreg sezonul până spre jumătatea lunii aprilie 2018. În perioada septembrie 2017 – aprilie 2018, americanul a suferit două accidentări la genunchi, a suferit o intervenție chirurgicală și a însumat aproape șase luni de absență, cu doar patru apariții în meciuri oficiale.
Decizia antrenorului principal Cristian Achim, respectată de către management și susținută cu toate eforturile de staff-ul medical, și-a văzut roadele pe 27 mai 2018! Martin Zeno a strălucit, așa cum a făcut-o în luna mai a anului 2016, atunci când a ghidat Oradea spre primul său titlu de campioană a României la baschet masculin. La fel cum a făcut-o pe 18 ianuarie 2017, atunci când a marcat 42 puncte și a stabilit recordul absolut din acest punct de vedere în tot mai incitanta Basketball Champions League.
În 25 minute și 56 secunde uluitoare de joc, pe parchetul Arenei Antonio Alexe, sub privirile a peste 2.000 de oameni, Martin Zeno a confirmat încă o dată de ce este o legendă pentru CSM Oradea. Numărul 3 a totalizat 32 puncte, marcând la absolut fiecare situație în care echipa sa a avut nevoie. Prin această prestație, Zeno a dat asigurări că CSM-ul nu va pierde șansa revenirii în marea finală.
A strălucit exact atunci când echipa sa a avut nevoie. Tocmai atunci când jucătorii foarte buni se separă de cei buni. În momentele când totul pare că se mișcă cu o altă viteză. În acele clipe când parcă și să respiri e greu.
Zeno a avut 5/6 la aruncările de două puncte, 4/9 la cele de trei puncte și 10/10 la linia de pedeapsă. La cele 32 puncte a adăugat 4 recuperări și o intercepție. A fost liderul echipei la eficiență, cu un indice de 27 și a terminat cu 6 la +/-.
Dacă în partida de deschidere a seriei cu CSU, câștigată chiar la Sibiu cu scorul de 81-78, a contribuit cu 22 puncte și a așezat prima victorie în dreptul CSM-ului din cele trei necesare pentru câștigarea unei serii de playoff în sistemul LNBM actual, de această dată Zeno a pus în dreptul echipei orădene o nouă calificare în marea finală a campionatului național.
Firește, contribuția sa a fost posibilă prin prisma efortului depus de colegii săi, care i-au încredințat mingea și i-au netezit calea spre coș, ori au eliberat spațiul pentru a-i permite lui Zeno să facă ce știe el mai bine. Desigur, un rol foarte important, nu doar în faptul că a avut răbdarea și înțelepciunea de a aștepta aproape întreg sezonul, ci și prin pregătirea tactică a jocului, l-au jucat antrenorul Cristian Achim, colegul său Milan Mitrovic, preparatorul fizic Marius Marinău, fizioterapeutul Cristian Dan, medicul Alin Iova și absolut toți oamenii care au lucrat cu Zeno de-a lungul acestor luni. Care pe alocuri au fost de coșmar. Pentru el și echipă.
Așteptarea a meritat!
Foto: Roby Boros
