Avancronica meciului CSM Oradea vs Gaz Metan Mediaș

CSM Oradea primește vizita lui Gaz Metan Mediaș într-un meci atractiv contând pentru etapa a 5-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Partida se desfășoară sâmbătă (26.10), cu începere de la ora 16:15, la Arena Antonio Alexe.

Se întâlnesc două echipe oarecum rănite. CSM-ul a cedat la Craiova, în ultimul joc disputat. Roș-albaștrii s-au prezentat la acel meci în calitate de echipă neînvinsă în sezonul actual. Elevii lui Cristian Achim au deschis jocul foarte bine și au reușit să controleze ritmul meciului, respectiv tabela de marcaj. Oradea a ratat victoria în acest meci pe fondul deciziilor mai puțin inspirate în finalul jocului, respectiv pe fondul lipsei de reacție în jocul de tranziție al Craiovei.

După un start excelent, grație victoriei cu CSU Asesoft Ploiești, echipa din Mediaș a pierdut două partide importante, una la Târgu-Mureș, cealaltă pe teren propriu cu Steaua. A urmat victoria categorică în fața lui Farul Constanța, însă Mediaș este în căutarea unui prim succes important pe teren străin.

Echipa orădeană revine acasă, acolo unde speră să aibă parte de susținere din partea publicului și va încerca să reia șirul victoriilor. Un sfert modest a condus la prima înfrângere stagională, dar nu trebuie uitat că în pofida eșecului CSM-ul a controlat ostilitățile într-o sală foarte grea mai bine de jumătate din meci.

Elevii lui Cristian Achim s-au antrenat la capacitate ridicată în zilele premergătoare acestui meci. Nu au mai fost absențe notabile la antrenament, astfel încât s-a lucrat în ritm apropiat de cel normal.

Partida cu Gaz Metan marchează începutul unei perioade cu două jocuri pe săptămână. După partida cu Mediaș urmează patru meciuri consecutive în deplasare, incluzând debutul absolut în EuroChallenge. Astfel, atât suporterii, cât și echipa își doresc foarte mult un rezultat pozitiv întrucât până la următorul meci de pe teren propriu se vor scurge aproape trei săptămâni.

Confruntarea propune câteva puncte de atracție. De notat este duelul a doi dintre cei mai prețioși antrenori autohtoni din Liga Națională. De asemenea, Titus Nicoară va juca pentru prima dată împotriva lui Gaz Metan după patru sezoane în care a evoluat pentru această grupare. Interesant de notat este faptul că Radovan Markovic și Radomir Marojevic vor fi oponenți după ce în sezonul precedent au fost colegi de echipă la Vojvodina Novi Sad. În fine, Oradea și Mediaș se întâlnesc pentru prima dată după ce în sezonul trecut au disputat finala mică a Ligii Naționale.

Brigada de arbitri delegată la acest meci este alcătuită din Mircea Șerban, Alin Mircea Faur și Bogdan Podar. Adică trei cavaleri ai fluierului internațioali. Comisar din partea FR Baschet este Stelian Bănică.

Meciul este transmis în direct la DigiSport.