Avancronica meciului cu CSM Athletic Constanța

CSM CSU Oradea s-a întors în țară după meciul disputat la Nicosia, în FIBA Europe Cup. Roș-albaștrii au aterizat în cursul nopții de joi spre vineri pe aeroportul Otopeni, iar în cursul dimineții de vineri a luat drumul Constanței cu autocarul.

Formația pregătită de Cristian Achim disputat jocul din cadrul etapei a 15-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 202/23, în fieful echipei CSM Athletic Constanța. Partida are loc sâmbătă (14.01), ora 17:00, la Sala Sporturilor din Constanța.

Roș-albaștrii vor conta pe toți jucătorii din rotația de bază la jocul de la malul Mării Negre. Aceștia încearcă să reacționeze după eșecul suferit în fieful lui Keravnos BC. Este un meci cu semnificație în lupta pentru calificarea în TOP 10, astfel încât soarta meciului de la Constanța poate să aibă influență și asupra situației din faza a 2-a în sezonul regulat al LNBM.

Sub comanda lui Alexandru Olteanu, CSM Athletic Constanța a obținut șapte victorii din primele 11 apariții în actuala ediție de campionat. Formația din Tomis are 4-2 în partidel edisputate pe teren propriu în LNBM. De notat că această grupare a câștigat ultimele șase meciuri oficiale, incluzând patru în Liga Națională și două în Cupa României.

De cealaltă parte, CSM CSU Oradea are un bilanț general de 11-1 și o serie activă de zece victorii în Liga Națională. Bihorenii au 5-1 în partidele susținute în deplasare la nivelul campionatului național al României în actuala ediție.

Amintim că la precedenta apariție la Constanța, CSM CSU Oradea a fost învinsă în mod surprinzător. De această dată, formația de la malul Mării Negre alcătuiește un lot mai competitiv și în același timp la ora meciului va dispune de un efectiv complet, spre deosebire de cele consemnate în urmă cu aproximativ un an.

Constanța are în componență cinci jucători străini. Efectivul este completat de mai mulți jucători autohtoni a căror principală calitate este combativitatea. Rotația de bază cuprinde nouă-zece jucători. Principalele arme ofensive sunt Nathan Johnson, Vytenis Cizauskas, Jakob Cebasek și Jarid Rhodes. La interior se remarcă Egidijus Mockevicius. Între autohtoni se evidențiază Vlad Corpodean, Mario Lazăr și Andrei Oprean.

Partida de la Constanța poate fi urmărită în transmisiune directă pe canalul YouTube FRB TV.