CSM Oradea primește vizita Timbei Timișoara într-un meci contând pentru etapa a 3-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2013/14. Inițial cele două echipe ar fi trebuit să se dueleze în prima etapă a noului campionat, dar retragerea echipei din Giurgiu, respectiv colaborarea dintre Steaua și CSM București au condus la refacerea programului.
Astfel, roș-albaștrii primesc vizita reprezentantei Banatului în runda a 3-a. Sau altfel spus la cel de-al doilea joc pe teren propriu în campionat. Este un meci în care CSM-ul pornește cu prima șansă, întrucât dispune de mai multe avantaje: terenul propriu, experiența, rezultatele din ultimul sezon, confruntările directe.
Este un meci între două echipe cu statut diferit și cu două alcătuiri radical diferite prin prisma profilului fiecărui jucător în parte. Acest lucru are un efect vizibil și asupra stilului de joc pe care protagonistele acestei partide îl abordează.
Ambele echipe vin după victorii obținute la mijlocul săptămânii. CSM Oradea s-a impus clar la Sibiu, scor 91-74, într-un meci în care a avut emoții doar în prima repriză. În schimb, Timba a spulberat o echipă a lui Farul Constanța care nu are ce să caute în primul eșalon baschetbalistic al țării. Victoria este victorie și aduce un moral bun bănățenilor.
Partida se anunță interesantă în pofida faptului că CSM-ul pornește cu prima șansă. Formația din Timișoara dispune de jucători de valoare, precum Denham Brown sau Richard Delk, cu experiențe mai lungi sau scurte în NBA, sau David Lawrence și Marjan Tasic, consacrați în baschetul românesc.