CSM CSU Oradea susține ultimul meci din anul calendaristic 2023 pe teren propriu. Sâmbătă (23.12), cu începere de la ora 18:00, roș-albaștrii primesc vizita echipei CSM Constanța. Partida face parte din programul etapei a 14-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2023/24.
Formația antrenată de Cristian Achim se întoarce în fața propriilor suporteri pentru o ultimă apariție în acest an la Oradea Arena. CSM-ul s-a întors cu o victorie de la Pitești, scor 95-79, având acum o serie activă de zece victorii în Conferința B și un bilanț general de 10-1.
În schimb, CSM Constanța a disputat precedentele două partide pe teren propriu. Formația pregătită de către Dan Fleșeriu a învins CS Vâlcea, scor 81-58 la finele săptămânii precedente, însă și-a văzut seria de rezultate pozitive oprită la trei, în condițiile în care a cedat în restanța cu SCM U Craiova, scor 86-93. Echipa de pe litoral are acum un bilanț general de 6-6.
Oradea a suferit o înfrângere pe teren propriu în actuala ediție de campionat, însă de atunci a câștigat de patru ori. Constanța are un bilanț de 2-3 în deplasare, acolo unde a oferit replici solide chiar și atunci când a pierdut.
Se anunță o partidă în care roș-albaștrii au nevoie de inspirație și concentrare. Totodată, rotația echipei va fi afectată în condițiile în care Kris Richard nu va evolua. El a efectuat o ședință de terapie pentru tratarea unor vechi probleme la genunchi, iar staff-ul tehnic a decis să-l menajeze pe sportiv la acest meci. Va absenta și Nikola Markovic, aflat într-un program de recuperare după o accidentare suferită în luna Noiembrie. Este, în schimb, de așteptat ca Jon Arledge să revină pe parchet la acest meci.
CSM Constanța are în componență cinci jucători străini și o serie de jucători autohtoni importanți, componenți ai echipei naționale. Între aceștia se numără și orădeanul Rolland Torok. De asemenea, o piesă importantă în rotație echipei de pe litoral este Dragoș Diculescu, jucător ce a absentat la întâlnirea directă din tur. De altfel, formația antrenată de către Dan Fleșeriu a evoluat în formulă completă pe parcursul ultimelor partide.
Amintim că în tur, la Constanța, formația orădeană a învins cu scorul de 81-75.
Bilete pentru meci se găsesc AICI. Abonamentele sunt valabile la acest meci.
Meciul va fi transmis în direct pe platforma FRB TV (YouTube), nefiind televizat.