Bianca Benea a ocupat locul 5 în ierarhia finală a Circuitului European de spadă – ediția 2015/16. Sportiva antrenată de Nicolae Ille la CSM LPS Oradea a obținut această clasare din totalul de 650 sportive care au luat parte la această competiție.
Iată rezultatele obținute pe etape de Bianca:
Etapa 1, Maribor – locul 3 (Campionatul European)
Etapa 2, Zrenjanin – locul 6
Etapa 4, Klagenfurt – locul 3
Etapa 5, Heidenheim – locul 65
Etapa 6, Grenoble – locul 10
Etapa 7, Copenhaga – locul 34
Etapa 8, Cracovia – locul 6
Etapa 9, Bratislava – locul 97
Etapa 10, Helsinki – locul 36
Benea a fost devansată în ierarhia generală de câte o sportivă din Germania, Franța, Elveția, respectiv de Alexandra Predescu. Sportiva de la Steaua București s-a situat pe locul al 2-lea în ierarhia finală a Circuitului European de spadă pentru sportive născute după data de 1 ianuarie 1999.
În plus, Bianca Benea s-a clasat pe locul 2 în proba pe echipe la etapa de la Grenoble și pe locul 3 în cea de la Heidenheim.
La începutul anului 2016, Benea a obținut locul 2 la CN de Cadeți, respectiv locul 3 la CN de Juniori.
În următoarea perioadă, Bianca va lua parte la Campionatul European de Scrimă pentur cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia). Evenimentul demarează pe 29 februarie. Ulterior, sportiva de la CSM Oradea va lua startul la Campionatul Mondial de Scrimă pentru cadeți și juniori, programat a se desfășura la Bourges, în luna aprilie.