Bianca Benea participă, pe 14 și 15 noiembrie, la etapa a 4-a din cadrul Circuitului European de spadă pentru cadeți. Evenimentul este găzduit la Heidenheim, Germania și programează întreceri individuale și pe echipe.
Sportiva antrenată de către Nicolae Ille la CSM Oradea va lua startul sâmbătă (14.11), cu începere de la ora 10, în proba individuală. Duminică (15.11) este programată întrecerea pe echipe. Bianca Benea a obținut locul 3 la etapa de la Klagenfurt și locul 6 la cea de la Zrenjanin. Ea se situează pe locul al 6-lea în ierarhia generală după primele trei etape într-o ierarhie ce cuprinde 492 poziții.
România este reprezentată, alături de Bianca, de următoarele sportive, cinform frscrima.ro: Denisa Barosan (CSA Steaua), Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureș), Mihaela Leonte (CSS Quarto) și Alexandra Predescu (CSA Steaua).