Bianca Benea participă la etapa a 7-a în Circuitul European de Spadă pentru cadeți

Bianca Benea, de la CSM Oradea, antrenată de Nicolae Ille, va participa la cea de-a 7-a etapă din cadrul Circuitului European de Spadă pentru cadeți – sezonul 2015/16. Evenimentul se va desfășurat la finele acestei săptămâni, la Cracovia, Polonia.

Situată pe locul al 4-lea în ierarhia generală, după desfășurarea primelor șase runde, sportiva de la CSM Oradea ia startul pentru prima dată în noul an calendaristic. Benea este cea mai bine poziționată sportivă din România în această ierarhie.

Din delegația României mai fac parte alte nouă spadasine: Denisa Barosan, Cristina Constantinescu, Talida Enache, Andrada Ghica, Zsofia Kato, Mihaela Leonte, Ana Maria Melintescu, Alexandra Predescu și Zsuzsa Schlier. În întrecerea feminină și-au anunțat participarea un număr total de 163 sportive.

În cadrul Circuitului European de spadă pentru cadeți feminin, Benea a obținut locul 3 la etapa de la Klagenfurt, atât la individual cât și pe echipe, respectiv locul 6 la cea de la Zrenjanin. De asemenea, ea a cucerit locul 3 în întrecerea pe echipe la runda de la Heidenheim, Germania, respectiv locul 2 pe echipe la Grenoble, Franta. În sezonul 2014/15, la etapa de la Cracovia, Polonia, a obținut locul 2. Bianca a obținut și alte rezultate notabile pe parcursul anului 2015, numărându-se între sportivii laureați la Gala Federației Române de Scrimă – ediția 2015.