Bilanțul CSM CSU Oradea pe anul 2019

CSM CSU Oradea a disputat 50 meciuri oficiale în cursul anului calendaristic 2019. Primul joc s-a disputat pe 6 ianuarie, la Cluj-Napoca, iar ultimul a avut loc pe 30 decembrie, la Arena Antonio Alexe.

În Liga Națională, CSM-ul a jucat 34 partide, incluzându-le pe cele din playoff. Roș-albaștrii au avut 25-9 la general în campionatul României, cu 9-2 în playoff.

Roș-albaștrii au jucat cinci partide în Cupa României, reușind să câștige patru dintre ele. Singurul eșec s-a consemnat în finala acestei competiții, ediția 2018/19, tot la Cluj-Napoca. Pe de altă parte, Oradea a câștigat SuperCupa României.

În fine, formația antrenată de Cristian Achim a disputat zece partide în cupele europene, două în Basketball Champions League (1-1), respectiv opt în FIBA Europe Cup (5-3). Așadar, bihorenii au câștigat șase din jocurile internaționale cu caracter oficial disputate.

Rezultă un bilanț general de 36 victorii și 14 înfrângeri în meciurile oficiale disputate de-a lungul anului calendaristic 2019. CSM CSU Oradea a jucat finala Cupei României, a câștigat Liga Națională și SuperCupa României. De asemenea, orădenii au avansat în faza a 2-a a grupelor din FIBA Europe Cup.

Jucătorii care au evoluat pentru CSM CSU Oradea în cursul anului calendaristic 2019 sunt: Sean Barnette, Marc Carter, Sean Denison, Nikola Markovic, Darius Meluț, Pavle Reljic, Kris Richard, Bogdan Țîbîrnă, Dragan Zekovic, Giordan Watson, Arturas Valeika, Edi Petrescu, Mihai Gavrilă, Laci Lazar, Muhamed Pasalic, Bobe Nicolescu, Tudor Fometescu, Cătălin Baciu, Aaron Broussard, Enzo Vescan și Vlad Marinău.

Staff-ul tehnic al echipei a fost alcătuit (și) în 2019 din: Cristian Achim (antrenor principal), Milan Mitrovic (antrenor asistent), Radovan Markovic (antrenor individualizare), Marius Marinău (antrenor de pregătire fizică). Staff-ul medical a fost alcătuit din Cristian Dan (kinetoterapeut) și Alin Iova (medic).