CSM CSU Oradea se desparte de anul 2015 cu o veste importantă pentru suporteri. Una care se dorește a fi un cadou de intrare în anul 2016, în cadrul căruia își dorește să aibă cât mai mulți pasionați de baschet alături.
Miha Zupan este noul jucător al echipei CSM CSU Oradea. În vârstă de 33 ani, celebrul baschetbalist sloven se află la primul contact cu România, după ce a ajuns la un acord cu managementul și staff-ul tehnic al clubului roș-albastru.
Înalt de 2.05 metri, Zupan este jucător de pozițiile 4-5. El are o experiență de 15 ani la nivel profesionist, activitatea sa la seniori demarând la vârsta de doar 17 ani.
De-a lungul carierei, Miha a jucat pentru Geoplin Slovan Ljubljana (2000/06) și Union Olimpija Ljubljana (2006/09). După nouă ani în orașul natal, Zupan a acceptat oferte din străinătate. Astfel a jucat pentru Trkala (2009/10, Grecia), Spartak St. Petersburg (2010/12, Rusia), Turk Telekom Ankara (2012/13, Turcia), respectiv Usak Sportif (2013/15, Turcia). El a jucat, pe lângă campionatele interne ale țărilor amintite, în Liga Adriatică, Cupa Korac, EuroChallenge, EuroCup și Euroligă.
Printre distincțiile obținute în baschetul profesionist se evidențiază titlul de cel mai bun pivot din campionatul Sloveniei în urmă cu nouă ani, respectiv participarea la două ediții ale All Star Game-ului din Slovenia, la una dintre ele fiind desemnat MVP. În anul 2011 a câștigat Cupa Rusiei.
Zupan are două sezoane în Euroliga masculină, alături de Olimpija Ljubljana. A bifat 23 prezențe și are medii statistice de 6.7 puncte, 3.7 recuperări, 0.6 pase decisive și 0.6 intercepții, respectiv procentaje de 46% la aruncările de două puncte, 35% la trei puncte, respectiv 67% la linia de pedeapsă.
A fost component al echipelor naționale U18 și U20 ale Sloveniei. El are o activitate îndelungată în slujba primei reprezentative. Are o participare la EuroBasket (2015) și două la FIBA World Cup (2010 și 2014), respectiv o participare la turneul preolimpic (2008). Cele mai notabile rezultate în slujba primei reprezentative s-au consemnat cu cele două participări de la Campionatul Mondial, când a ajutat Slovenia să se claseze pe locurile 7, respectiv 8.
La EuroBasket 2015, Zupan a avut șase prezențe cu medii statistice de 4.3 puncte, 1.5 pase decisive și 1.2 recuperări în 10.2 minute pe partidă. Miha a avut procentaje de 40% la aruncările de două puncte, 63% la cele de trei puncte și 100% la linia de pedeapsă.
Zupan este jucător de mâna dreaptă. El dispune de o bună aruncare de trei puncte, fiind un foarte bun executant de pick and pop și aduce un plus de forță în spațiul de trei secunde, având 115 kilograme. Este primul jucător din istoria Euroligii care suferă din naștere de o deficiență de auz. Miha folosește un dispozitiv care îl ajută să audă ceea ce se vorbește în apropiere și a dezvoltat abilități de a citi pe buze.
Printre adversarii întâlniți de Zupan se numără jucători celebri precum Anthony Davis, DeMarcus Cousins, Ioannis Bourousis, Zaza Pachulia, Ante Tomic, Richard Hendrix, David Andersen, Nate Jawai, Gustavo Ayon, Jonas Valanciunas, frații Lavrinovic, Vyktor Khryapa, Timofey Mozgov, Marc Gasol, Felipe Reyes, Tiago Splitter, Anderson Varejao, Oguz Savas, Ersan Ilyasova sau Omer Asik.
Noul component al CSM CSU Oradea a jucat cu Salih Nuhanovic la echipa națională a Sloveniei. De asemenea, el a evoluat împotriva lui Uros Lucic în sezonul 2008/09, în primul eșalon baschetbalistic din aceeași țară.
Contractul lui Miha Zupan va deveni valabil după efectuarea analizelor medicale și a testelor fizice. El va ajunge la Oradea pe 1 ianuarie.
Notă
În imagine, Mihai Zupan în duel cu Anthony Davis (pivotul echipei naționale a SUA și al echipei New Orleans Pelicans).