CSM Oradea organizează Campionatele Naționale de Tenis la categoria 16 ani – ediția 2018. Evenimentul se va desfășura în incinta bazei sportive Arena Antonio alexe, pe terenurile de tenis.
Organizatorii anunță faptul că înscrierile sunt deschise inclusiv vineri (04.05). Sâmbătă (05.05) și duminică (06.05) se vor desfășura calificările.
În cursul zilei de luni (07.05), cu începere de la ora 12:00, se va desfășura o conferință de presă în organizarea CSM Oradea, cu participarea directorului de turneu, Nicușor Vașadi. Aceasta se va desfășura în zona de protocol a terenurilor de tenis. Cu această ocazie se va anunța tabloul principal și se va da startul oficial al competiției.