Cea mai bună prestație stagională pentru Andrei Mandache

Andrei Mandache a realizat cea mai bună prestație stagională. Sportivul de la CSM CSU Oradea a reușit acest lucru la meciul câștigat pe terenul echipei Phoenix Galați, încheiat la prelungiri cu scorul de 110-106 pentru bihoreni.

Numărul 4 a fost titularizat la poziția 2 și a bifat 33 minute de joc, evoluând atât ca poziție 2, cât și ca swingman în perioada destul de consistentă de timp în care a jucat împreună cu Radovan Markovic. Andrei a avut 4/6 la aruncările de la distanță, respectiv 6/8 la cele din interiorul semicercului. Mandache nu a avut vizită la linia de pedeapsă, astfel încât toate cele 24 puncte ale sale au venit din acțiune.

Jucătorul în vârstă de 28 ani a contribuit cu 6 recuperări, 6 pase decisive și o intercepție cu două posesii pierdute pentru un coeficient de 31 la eficiență. Mandache a bifat două recuperări ofensive și a terminat jocul cu 5 la +/-.

Așadar, Andrei stabilește recorduri personale stagionale de eficiență (31), puncte (24), minute (33), coșuri de trei puncte (4) și respectiv de două puncte (6). Mandache ajunge la medii stagionale de 8.2 puncte, 3.3 recuperări, 2.3 pase decisive și 1.5 intercepții cu 1.4 posesii pierdute pentru 9.6 la eficiență, respectiv 3.5 la +/- în 23:08 minute. Andrei are procentaje de 58%, 31% la trei puncte și 68% la linia de pedeapsă.

Foto: Roby Boros