Arturas Valeika a izbutit cea mai bună prestație stagională. Fără greșeală la finalizare și extrem de util în defensivă, pivotul originar din Lituania a ajutat CSM CSU Oradea să se impună pe terenul lui SCM Universitatea Craiova, scor 80-78, în prima etapă din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19.
Venit de pe bancă în partida de sâmbătă (19.01), Valeika a bifat 28 minute și 29 secunde pe parchet. El a totalizat 13 puncte, având 3/3 la aruncările din acțiune și 7/7 la linia de pedeapsă. Arturas a bifat 8 recuperări (două ofensive), fiind liderul echipei la acest capitol.
Apărarea lui Valeika a fost interpretată din punct de vedere statistic cu două intercepții și două capace. El a comis două greșeli personale și a terminat cu câte o pasă decisivă, respectiv o posesie pierdută. Balticul a fost faultat de șapte ori și a încheiat meciul cu 25 la eficiență. Jucătorul ex-sovietic a fost cel mai eficient baschetbalist al primei etape în Grupa Roșie.
Valeika se află la cel de-al 2-lea meci consecutiv cu cel puțin 20 la eficiență. El a avut 8 puncte și 11 recuperări pentru 20 la eficiență la victoria cu Piteștiul din ultima etapă a Grupei valorice A.
Aflat la cel de-al 2-lea sezon consecutiv în uniforma CSM CSU Oradea, Arturas Valeika are 13 meciuri jucate în actuala ediție de campionat. El a absentat în deplasările de la Timișoara și Sibiu, una câștigată, cealaltă pierdută. Lituanianul are medii stagionale de 7.5 puncte, 5.5 recuperări (1.6 ofensive), 1.8 pase decisive, 0.8 intercepții și tot atâtea capace cu 1.5 posesii pierdute. Arturas are procentaje de 59% la aruncările din acțiune, respectiv 74% la linia de pedeapsă pentru un indice de 12.2 la eficiență.
Foto: Roby Boros
