Cele mai bune rezultate pentru echipele orădene în Liga Națională 3×3 s-au consemnat la finele acestei săptămâni

CSM CSU Oradea a obținut cel mai bun rezultat în cadrul Superbet Piatra Neamț Streetball în ediția inaugurală a Ligii Naționale de baschet 3×3. Evenimentul amintit, organizat sub egida Sport Arena Streetball, a avut loc la Piatra Neamț în perioada 21-22 iulie anul curent.

Componența formației orădene la acest eveniment: Sergiu Pop, Horia Hora, Ionuț Mihalcea și Mihai Mesaros.

În întrecerea Open Masculin au luat startul 16 echipe. Acestea au fost repatizate în patru grupe de câtre patru echipe. CSM CSU Oradea a făcut parte din Grupa B, alături de Dachau, Che și Pisicile Sălbatice. Orădenii au obținut două victorii din trei partide în faza grupelor, calificându-se de pe primul loc din grupă după o egalitate în trei, datorită numărului cel mai mare de puncte marcate.

Iată rezultatele obținute în faza grupelor:

vs Dachau, scor 19-11
vs Pisicile Sălbatice, scor 21-4
vs Che, scor 13-17

În sferturile de finală, CSM CSU Oradea s-a duelat cu We smoked the Hulk, de care a trecut cu scorul de 16-10, avansând în Final Four. În semifinale, orădenii au întâlnit experimentata Leii București, fiind învinși, scor 7-19.

De notat că la turneul de la Piatra Neamț a participat și Rapid București, liderul la zi al Ligii Naționale 3×3. Feroviarii au fost eliminați în mod surprinzător din faza grupelor, rezultat ce subliniază însă nivelul competiției.

În paralel, la Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat Superbet Râmnicu Vâlcea Streetball, tot sub egida Sport Arena Streetball, eveniment ce a făcut parte din programul Ligii Naționale de baschet 3×3. Aici a participat echipe CSU CSM Oradea în întrecerea feminină.

Echipa alcătuită din Ruxandra Chiș, Eleonora Anei, Ioana Gavra și Raluca Chiorean a obținut victorii în faza grupelor. Orădencele au învins Ball Factor, scor 10-9, respectiv Sepsi Stântu Gheorghe, scor 13-9. În sferturile de finală au trecut de KSE Târgu Secuiesc, iar în penultimul act s-au duelat cu Phoenix Constanța, fiind învinse cu scorul de 10-8.

În cadrul turneului de la Râmnicu Vâlcea, echipa lui Mihai Gavrilă – jucător legitimat la CSM CSU Oradea – a triumfat alături de un alt fost jucător al Leilor Roșii, Basti Ionescu, în întrecerea Open Masculin. Cei doi au reprezentat SCM Craiova în acest concurs. În finală, aceștia au învins o echipă din Serbia cu scorul de 21-20.

Următorul turneu, de altfel ultimul din sezonul inaugural al Ligii Naționale de baschet 3×3 este programat a se desfășura în perioada 28-29 iulie anul curent.

Foto: Sport Arena Streetball (Facebook)