Clinica medicală Raze, noul partener de servicii medicale al CSM Oradea

Clinica medicală Raze se alătură partenerilor clubului CSM Oradea, oferind servicii medicale sportivilor astfel încât aceștia să poată performa la cel mai înalt nivel și să se mențină în formă maximă.

„Suntem entuziasmați să fim parteneri medicali ai clubului CSM Oradea și să-i susținem pe jucători în drumul spre victorie, alături de suporterii orădeni. Dorim să fim un sprijin valoros pentru echipa de baschet cât și pentru echipele de polo, fotbal, handbal, prin serviciile pe care le punem la dispoziție. Sperăm la rezultate excelente ale sportivilor orădeni și ne aflăm alături de jucători, susținându-i în toate eforturile lor”,

a declarat Șerban Beleneș, fondatorul clinicii medicale Raze.

Directorul CSM Oradea, Șerban Sere, a adăugat:

„CSM primește astăzi un partener important care împărtășește valorile și principiile pe care ni le-am asumat în drumul spre performanță: calitate, integritate și dorința puternică de a fi cei mai buni. Sunt convins că ne vor ajuta să facem orădenii mândri de sportivii lor!”

Sportivii clubului vor beneficia de consultații de specialitate, investigații imagistice și analize de laborator într-un sediu modern și prietenos, dotat cu echipamente de ultimă generație. Echipa medicală, formată din doctori dedicați și bine pregătiți, le va oferi sportivilor toate serviciile medicale de care au nevoie. Analizele de laborator vor fi efectuate în parteneriat cu Bioclinica Oradea, clinică de analize medicale care oferă servicii la cele mai înalte standarde.