Comunicat Florin Birta, președinte CSM Oradea

Secția de baschet a CSM Oradea parcurge o perioadă fructuoasă din punct de vedere sportiv. Aceasta susține a 4-a finală din anul 2014 și până în prezent, puține fiind grupările sportive capabile să obțină rezultate de asemenea valoare în țara noastră. Cu atât mai mult cu cât baschetul masculin românesc cunoaște la rândul său una dintre cele mai bune perioade, atât ca nivel competițional, cât și din punct de vedere al popularității.

Interesul față de baschet și față de activitatea echipei CSM Oradea este enorm. Am experimentat acest lucru cu precădere în ultimele luni, când sezonul 2015/16 a intrat în linie dreaptă și jocurile decisive, pentru calificarea în fazele superioare și disputarea jocurilor pentru câștigarea trofeelor, au avut loc.

Conducerea CSM Oradea a depus eforturi pentru a construi o echipă competitivă, iar în acest sezon a izbutit să se califice în finala cupei și în cea a campionatului României. Ambele competiții au avut ca punct de încheiere Oradea, în Arena Antonio Alexe.

Performanțele echipei și interesul manifestat de orădenii pasionați de sport și însetați de succes au făcut ca în ultima perioadă îndrăgita Arenă Antonio Alexe să fie neîncăpătoare. Solicitarea de bilete și dorința locuitorilor municipiului Oradea de a asista la jocurile echipei de baschet a crescut cu mult peste capacitatea sălii. Drept urmare a devenit limpede că nu vom putea onora toate solicitările și va fi fizic imposibil să permitem accesul în Arena Antonio Alexe tuturor doritorilor.

Admitem și ne asumăm faptul că modul de comercializare al biletelor s-ar fi putut derula în condiții mai bune. Studiem această posibilitate și ne aflăm în contact cu o companie specializată în organizarea și comercializarea tichetelor pentru evenimente de interes precum cele ale echipei de baschet. Cel mai probabil vom implementa noul sistem începând din sezonul competițional 2016/17.

În pofida acestei carențe organizatorice doresc să reamintesc faptul că am depus eforturi deloc mici pentru a atrage organizarea turneului final de Cupa României și All Star Game-ului baschetului românesc în acest an. De asemenea, formarea unei echipe competitive care să poată disputa jocurile cu trofeul pe masă în propria sală, reprezintă noi eforturi deloc mici sau ușoare.

Depunem eforturi de a-i ține lângă noi pe toți susținătorii echipei de baschet a Clubului Sportiv Municipal Oradea, un exemplu în acest sens fiind instalarea unui ecran LED care să îi reunească pe cei care nu au putut prinde bilete la meciurile de pe teren propriu și nu au putut însoți echipa la jocurile din deplasare în finala Ligii Naționale. Din punctul nostru de vedere suporterii sunt extrem de importanți. Ei au contribuit la creșterea acestei echipe și continuă să o ajute să obțină rezultate notabile. Fără ei nu am fi aici și vreau să subliniez cât sunt de importanți în întreaga activitate a echipei noastre.

De altfel, pentru instalarea ecranului LED la Meciul 5 al finalei am lansat un sondaj între suporteri pentru a-i ruga să-și exprime opțiunea cu privire la locul de întâlnire pentru vizionarea partidei. Sondajul poate fi accesat pe pagina noastră de facebook.

Ne dorim să credem că acestea au fost mesaje prin care să îi apropiem pe oameni de echipă. Cu siguranță nu ne gândim să îi îndepărtăm sau supărăm pe oameni cu eventuale deficiențe organizatorice, pe care vreau să reiterez că ni le asumăm, însă până la împlinirea următorului vis al pasionaților de sport din Oradea, adică la construirea noii săli polivalente în oraș, tot ce putem să facem este să încercăm să îi mulțumim cu gesturi ce par simple, dar care nu sunt atât de ușor de realizat.

În speranța că problema consemnată la comercializarea biletelor pentru meciurile finalei Ligii Naționale nu a adus o supărare prea mare celor direct vizați, dorim să ne manifestăm regretul și să îi asigurăm pe orădeni că ne preocupă problemele consemnate. Ne vom strădui să le rezolvăm și îi asigurăm că studiem varianta îmbunătățirii modului de comercializare de bilete.

Nu în ultimul rând doresc să le mulțumesc tuturor celor care simpatizează cu echipa noastră pentru felul civilizat și energic în care o sprijină și încurajează. Eforturile fiecăruia dintre dumneavoastră contează și ne impresionează.

Cu respect,
Florin Birta – președinte CSM Oradea