CSM CSU Oradea a învins CSU Atlassib Sibiu, la Sala Transilvania, scor 89-68, într-un meci contând pentru etapa a 11-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Partida a fost controlată de roș-albaștri, care au avut aproape permenant inițiativa pe tabela de marcaj.
Echipa orădeană a avut diferiți lideri la principalele capitole statistice. Detalie ce vine să evidențieze, dacă mai era nevoie, că succesul CSM-ului este posibil prin prisma contribuțiilor tuturor componenților echipei.
Radovan Markovic a fost principalul marcator al formației orădene. El a totalizat 27 puncte, pentru un record personal în echipamentul CSM-ului. Rade se află la cel de-al 3-lea sezon alături de bihoreni, dar aceasta a fost cea mai consistentă prestație a sa. De notat că el a avut 75% la aruncările din acțiune.
Sean Barnette a fost cel mai bun recuperator. Americanul a strâns 11 recuperări (2 ofensive). De asemenea, el a fost liderul CSM-ului la intercepție (2), coșuri de două puncte (6), aruncări libere transformate (4), respectiv eficiență (30). Remarcabil este faptul că Sean a contribuit și la creație, având patru minge transformate de colegi în puncte.
Will Franklin a terminat, similar majorității partidelor precedente, în calitate de principal creator. El a avut 7 pase decisive, la care a adăugat 10 puncte și 5 recuperări. Căpitanul roș-albaștrilor a avut patru posesii pierdute, capitol la care a fost liderul echipei.
Uros Lucic a avut două recuperări ofensive, cele mai multe pentru CSM, alături de Barnette. Numărul 11 de la formația roș-albastră a atras cele mai multe faulturi (4), similar aceluiași Barnette. Lucic a avut cele mai multe libere executate (6) și a încheiat meciul cu cel mai mare indice +/-. Cu Uros în teren Oradea a avut +31 pe tabela de marcaj. El a bifat 12 puncte și 8 recuperări, folosindu-se din plin de avantajul fizicului robust pentru a puncta și recupera în spațiul de trei secunde.
Andrei Mandache a contabilizat 4 pase decisive și în pofida unei statistici mai puțin strălucitoare, trebuie notat că jucătorul în vârstă de 28 ani a acoperit extrem de bine la poziția 1. El a început partida la în calitate de poziție 2, însă ulterior a bifat șapte minute în care a jucat la poziția 1. Andrei a fost descalificat pentru cinci greșeli personale, remarcabil fiind faptul că el a reușit câteva faulturi prin care a oprit tranziția echipei adverse. Cu alte cuvinte a diminuat din șansele adversarului de a-și dezvolta jocul obișnuit.
Nemanja Barac a trecut cu brio peste problema cu greșelile personale, consemnată în primel eminute ale partidei. Tânărul jucător sârb a bifat 9 puncte și 3 recuperări, fără posesie pierdută în 24 minute de joc.
În fine, Salih Nuhanovic și Bogdan Țîbînă s-au achitat de sarcinile primite. A fost un meci în care ei nu au avut apariții la finalizare, fiecare dintre ei având 1/1 la aruncări. De altfel, înaintea partidei, în stabilirea planului de joc s-a ținut cont de faptul că sibienii aglomerează spațiul de trei secunde în faza de apărare. În schimb, prezența lui Salih și Bogdan în spațiul de trei secunde a fost impunătoare și a ținut echipa adversă la 28 puncte din spațiul de trei secunde.
Rotația de bază a echipei orădene a numărat opt jucători în această confruntare. Pe final a fost posibilă folosirea celorlalți patru oameni de pe lista oficială. Patru jucători din lotul CSM-ului au terminat cu 100% la aruncările de două puncte și opt au terminat cu cel puțin 50%.
Dani Popescu a absentat din lotul CSM-ului. De cealaltă parte a absentat Octavian Popa Calotă.
Foto: Roby Boros