Cristian Achim a condus al 2-lea curs de antrenori în sezonul competițional 2018/19

Marți (29.01), la Arena Antonio Alexe din Oradea, s-a desfășurat cel de-al 2-lea curs de antrenori susținut de Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea. La acesta au participant antrenori de la structurile sportive afiliate la FR Baschet din Oradea.

Domnul Cristian Achim a prezentat noi tehnici și exerciții de antrenament, ce pot fi utilizate în ședințele de antrenament la nivel juvenil pentru majoritatea categoriilor de vârstă. O parte a acestora sunt utilizate frecvent la antrenamentele echipei de seniori CSM CSU Oradea, actualmente campioana României.

Cursul s-a desfășurat cu ajutorul componenților echipelor U18, U16 și U15 ale LPS Bihorul CSM Oradea, dar și cu participarea lui Darius Meluț de la echipe de seniori.

Următorul curs de antrenori susținut de Cristian Achim se va desfășura marți (05.02.2019), cu începere de la ora 15:00, la Arena Antonio Alexe. Sunt așteptați toți antrenorii de juniori interesați de subiect.