Cristian Achim, antrenorul lui CSM Oradea, a vorbit despre eșecul suferit la Craiova, în etapa a 4-a:
„A fost un meci frumos, plăcut ochiului, cu multe răsturnări de scor, pe care din păcate pentru noi, l-am pierdut pe final. Vreau să felicit echipa din Craiova, antrenorii, publicul și toți cei care au contribuit la ea.
În ceea ce ne privește, am jucat bine în primele trei sferturi. Am avut prea multe mingi pierdute pentru nivelul la care aspirăm să jucăm. Am marcat mult mai puțin decât mi-am imaginat că o vom face vreodată. Cam așa s-a scris istoria acestui meci. Am avut niște decizii proaste pe final, mingi pierdute stupid și am dat șansa Craiovei să-și facă jocul. Atât timp cât noi am reușit să punem în aplicare ceea ce ne-am propus, adică să jucăm în ritmul nostrum, să jucăm baschetul nostrum așezat, totul a fost în regulă. În momentul în care ne-am pierdut luciditatea și am acceptat jocul Craiovei, lucru care știam că poate să ne fie fatal. Am jucat un sfert în ritmul adversarului, dar a fost suficient să pierdem acest meci.
Întotdeauna în sălile de acest gen, publicul are un rol determinant. Atenție, nu mare, ci determinant. Publicul de aici impinge Craiova spre victorie aproape de fiecare dată.
Va fi un campionat echilibrat. Nu credeam că va fi mai echilibrat ca precedentul, dar se pare că așa este. Practic orice victorie în deplasare va conta foarte mult.”