Cristian Achim, antrenorul CSM Oradea, a prefațat confruntarea cu Royal Hali Gaziantep, contând pentru etapa a 6-a, ultima, în sezonul regulat al FIBA EuroChallenge:
„Ne așteaptă două meciuri foarte grele. Marți jucăm cu Gaziantep, iar sâmbătă cu Energia Rovinari. Chiar dacă noi nu mai avem șanse de a ne califica mai departe în cupele europene vom încerca să câștigăm pentru că această atitudine ne caracterizează. Vom încerca să-i batem pe turci pentru a doua oară. Sperăm să putem acest lucru.
Aș vrea să spun că sorții nu ne-au fost favorabili pentru că am avut parte în aceeași grupă de principala favorită – Samara – respectiv a 3-a favorită la cucerirea trofeului – Gaziantep. De asemenea, noi am jucat cu cea mai bună echipă din Ungaria la momentul actual. Nu știu dacă criteriul geografic ne-a încurcat, dar poate am fi avut o mai bună șansă de calificare într-o grupă mai accesibilă.
Desigur noi nu ne-am propus calificarea mai departe din moment ce suntem la prima participare. Dar eu cred că puteam mai mult. De asta îmi doresc foarte mult să câștigăm cu turcii, care formează o trupă redutabilă. Cu siguranță și ei își doresc să câștige, dar la fel și noi dorim acest lucru. Tocmai pentru că am ajuns la nivelul acesta trebuie să privim astfel. Pentru că toate echipele de aici au ca scop victoria de pe teren. Contează mai puțin calculele matematice și lucrurile care nu depind de propria echipă.
În plus, consider că am fost un pic dezavantajați de ordinea meciurilor. Poate o altă ordine, de exemplu dacă am fi jucat cu ungurii primul meci acasă, ne-ar fi ajutat mai mult. Sau poate o primă etapă în Rusia ne-ar fi folosit în perspectiva următoarelor jocuri.”