Cristian Achim, antrenorul principal al lui CSM Oradea, a prefațat confruntarea cu Royal Hali Gaziantep din etapa a 3-a în FIBA EuroChallenge.
„Din păcate nu știu în ce măsură vom fi pregătiți din toate punctele de vedere pentru acest meci. Sala noastră a fost ocupată din motive obiective și astfel am disputat meciul cu Asesoft cu 48 de ore înaintea meciului din Turcia. Astfel, în ziua dintre cele două partide ne aflăm pe drum și este evident că nu avem parte de odihnă și nu va fi niciun fel de recuperare.
Mergem în Turcia să jucăm cât putem de bine în condițiile date. Vreau să fie clar că nu ne ducem la acest meci doar ca să facem act de prezență. Însă vreau să subliniez faptul că nu doresc să riscăm vreo accidentare cauzată de o chestiune de acest gen, în care nu avem posibilitatea de a ne odihni și recupera corespunzător.
Referitor la adversar, a văzut toată lumea ce echipă are Samara. Ei bine, Gaziantep a învins această echipă chiar în Rusia. Știm că au jucători de certă valoară și că aruncă bine de la distanță. Vom încerca să jucăm cât se poate de bine însă am de gând să acord minute cât mai multor jucători.”
