Cristian Achim, antrenorul principal al CSM Oradea, a vorbit despre turneul memorial Antonio Alexe și a tras câteva concluzii pe marginea celor șapte jocuri de verificare pe care roș-albaștrii le-au disputat până la această oră:
„Nu îmi schimb părerea față de ceea ce am declarat înaintea turneului. Adică aceste meciuri încă nu sunt foarte concludente, chiar dacă deznodământul este fericit pentru noi. Desigur, sunt fericit pentru că am jucat bine și am câștigat. Pe alocuri am făcut și câteva faze de spectacol. Dar relevanța este redusă în analiza pe care noi o facem.
Fiecare meci amical îți aduce noi informații despre echipă, despre jucătorii care au venit pentru prima dată în campionatul României. Însă, o imagine reală vom avea, poate, peste vreo două luni.”
Întrebat dacă este mulțumit de actuala echipă pe care o conduce, tehnicianul originar din Râmnicu-Vâlcea a precizat următoarele:
„Pentru această etapă a pregătirii sunt mulțumit. Dar subliniez că mai avem foarte multe de făcut. Avem enorm de lucru în continuare. Ceea ce este firesc și logic. Nu am avut suficient timp să lucrăm ceea ce mi-am dorit. Eu nu îi cunosc foarte bine pe cei noi, la fel nici ei nu mă cunosc foarte bine pe mine. Așa că mai avem foarte multe de lucru.”
Referitor la faptul că Andrei Ciordaș și Horia Hora nu au fost echipați la ultimul meci, Achim a precizat:
„Este o chestiune internă. Nu pot să detaliez acum, însă am decis să nu îl folosim pe Hora în această partidă. În schimb, Ciordaș are probleme medicale de la bun început și nu am ptutu să-l folosim. Comagic a recidivat la accidentarea care l-a împiedicat să joace în primele partide de pregătire, dar după o zi și jumătate de pauză cred că va fi bine.”
În încheiere, antrenorul CSM-ului a fost întrebat despre startul noului sezon și programul care urmează a fi refăcut:
„În principiu acest lucru încurcă pe absolut toată lumea. Nu doar pe mine sau pe CSM Oradea. Încurcă toate echipele pentru că și-au făcut o programare corectă a antrenamentelor și perioadei de pregătire în așa fel încât la 21 septembrie să fie cât mai aproape posibil pentru startul oficial al sezonului. Să sperăm că datele vor rămâne aceleași. De asemenea, Cupa Romăniei e o necunoscută. Așteptăm să vedem când și cu cine vom juca.”