CSM CSU Oradea a învins SCM Universitatea Craiova, scor 83-79, în meciul de deschidere al etapei a 6-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Meciul a avut loc la Arena Antonio Alexe, a cuprins o desprindere în primul sfert a gazdelor, respectiv o revenire în secvența a 2-a din partea oaspeților, pentru ca repriza secundă să se deruleze sub semnul echilibrului.
Meciul a început cu Watson, Richard, Nicolescu, Zekovic și Valeika. CSM-ul a deschis foarte bine jocul, instalându-se la conducere încă de la primul coș. În pofida impreciziei de la semicerc și a lipsei de inspirație la linia de pedeapsă, formația orădeană s-a desprins la 15 puncte până la prima pauză. Arturas Valeika a ieșit la rampă la finalizare pe fondul unui joc combinativ inspirat. Scorul după zece minute de joc era de 25-10.
Lucrurile s-au schimbat radical în sfertul al 2-lea. Oradea a intrat repede în penalizare, iar ofensiva a fost lipsită de inspirație la creație. De aici au rezultat multe acțiuni finalizate grăbit ori fără eliberarea unui om. Craiova a jucat mult mai bine, recunoscând de multe ori ce urma să joace adversarul. Oltenii au preluat conducerea spre finalul reprizei, însă Giordan Watson a transformat de pe semicerc pentru a readuce Oradea în avantaj, scor 36-34.
Repriza secundă a fost echilibrată în întregime. Cele două echipe și-au împărțit momentele de superioritate pe tabela de marcaj în cel de-al 3-lea sfert. De asemenea, s-a consemnat patru situații de egalitate pe tabela de marcaj. Niciuna dintre echipe nu a reușit să se desprindă la mai mult de două posesii pe tabela de marcaj, scorul cu zece minute înainte de final fiind de 59-57.
Situația a fost asemănătoare în sfertul decisiv cu mențiunea că Oradea a fost aproape în permanență la conducere. Goran Gajovic a completat un parțial de 9-2 în favoarea Craiovei prin care oaspeții au trecut pentru scurt timp la conducere, scor 75-74. Replica a venit de la Giordan Watson și Kris Richard. Gajovic a ieșit cu cinci greșeli personale, iar Muhamed Pasalic a închis tabela de marcaj de la linia de pedeapsă.
Giordan Watson a totalizat 16 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări, Dragan Zekovic a adăugat 14 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Arturas Valeika și Kris Richard au avut câte 13 puncte fiecare, iar Nikola Markovic a încheiat cu 12 puncte pentru învingători. De cealaltă parte, Porter Troupe a reușit 17 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Vlad Koreniuk a adăugat 16 puncte, iar Goran Gajovic a încheiat cu 13 puncte, 5 recuperări pentru Craiova.
Înaintea primului angajament s-a ținut un minut de reculegere în amintirea lui Radu Mușoaie și Radu Țenter, doi dintre cei mai apropiați iubitori ai baschetului. Aceștia s-au stins din viață la vârste fragede, sportul românesc pierzându-și doi prieteni.
În urma acestui rezultat, CSM CSU Oradea are 12-8 la general și se menține pe locul 3 în Liga Națională. Roș-albaștrii bifează cea de-a 2-a victorie consecutivă. Formația din Craiova are 11-9 la general. De notat că în eventualitatea unei egalități între cele două, orădenii vor fi avantajați datorită celor trei victorii obținute în patru confruntări directe în actuala ediție de campionat.
Următorul meci al CSM CSU Oradea este programat miercuri (13.03), ora 20:00, în compania Stelei București. Meciul face parte din prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei României. Confruntarea are loc la Arena Antonio Alexe din Oradea, fiind transmisă în direct la DigiSport.
Foto: Roby Boros