CSM CSU Oradea a disputat cel de-al 2-lea joc de pregătire din această vară. Formația campioană s-a întâlnit cu SCM Timișoara la Sala Constantin Jude în cursul zilei de vineri (31.08). Partida, în cadrul căreia s-au folosit rotații adânci și s-au acordat minute importante de joc tuturor jucătorilor utilizați, s-a încheiat cu scorul de 81-64 în favoarea gazdelor.
Roș-albaștrii au început confruntarea cu Watson, Kariniauskas, Nicolescu, Denison și Valeika. Antrenorul Cristian Achim a optat să se apere cu Denison împotriva lui Vladan Vukosavljevic, un pivot deosebit de masiv și de puternic, cu o tehnică specifică poziției 5 deosebită. Canadianul a întâmpinat probleme cu greșelile personale în urma duelurilor fizice din spațiul de trei secunde.
Acțiunile ofensive ale roș-albaștrilor au fost colective, însă finalizarea a lăsat adesea de dorit. Mihai Gavrilă a înscris de două ori de la mare distanță, însă ceilalți jucători au avut dificultăți la acest procedeu. De notat că jucătorul de poziția 4, fie Denison, Gavrilă sau Petrescu, a ieșit în repetate rânduri liber pe semicerc. Spre finalul reprizei s-a consemnat o cădere în jocul ofensiv al bihorenilor, aceștia văzându-se conduși cu scorul de 42-31 la jumătatea confruntării.
Repriza secundă a început cu Watson la poziția 1. Problemele cu greșelile personale s-au accentuat, Denison fiind sancționat cu a 4-a în debutul reprizei secunde. Mihai Gavrilă a avut sarcina de a se apăra la Vukosavljevic. Jocul CSM-ului a cuprins destule greșeli, atât în construcție, cât și la finalizare. În aceste condiții formația gazdă a menținut un avantaj de peste zece lungimi pe tot parcursul secvenței a 3-a. Scorul cu zece minute înainte de final era de 63-50.
Secvența decisivă a început modest, bănățenii desprinzându-se la 18 lungimi. Bihorenii au replicat cu două acțiuni în care au băgat mingea sub coș, însă jocul de contraatac și tranziția ofensivă au fost ineficiente. CSM-ul a jucat o bună parte a sfertului 4 cu Fometescu, Nicolescu și Petrescu în același timp pe parchet. În această perioadă de joc a evoluat și Darius Meluț.
Principalii marcatori ai echipei au fost Arturas Valeika și Sean Barnette, ambii cu câte 11 puncte, iar Sean Denison a terminat cu 10. Mihai Gavrilă a contabilizat 9 puncte (3×3). Au fost utilizați 11 jucători în această confruntare.
Kris Richard și Laci Lazar nu au evoluat în acest meci. Primul a fost menajat, iar cel din urmă a suferit o accidentare. De notat că Muhamed Pasalic a fost utilizat în acest meci, după ce a fost recuperat în urma răcelii ce l-a ținut departe de teren la partida anterioară din presezon.
Pentru CSM CSU Oradea urmează o deplasare în Ungaria, acolo unde pe 4, 6 și 8 septembrie se duelează cu Alba Fehervar, Szolnok Olaj KK și DEAC Debrecen.
___
Declarații Cristian Achim, antrenor CSM CSU Oradea:
„În primul rând mă bucur că nu s-a acidentat nimeni. Suntem într-o perioadă de încărcare, oboseala s-a instalat, picioarele sunt grele, astfel încât e întemeiat să avem astfel de temeri în aceste meciuri.
A fost un meci util, un test. Avem plusuri și minusuri după acest test. E o situație normală să existe asa ceva. Firește trebuie să analizăm aceste lucruri împreună cu jucătorii, să tragem concluziile necesare și trecem mai departe în pregătirea startului oficial al sezonului.
Am întâlnit o echipă bună. Timișoara are potențial și opinez că va fi o echipă foarte bună a campionatului.
Kris Richard nu a jucat deoarece se află sub un tratement. Am ales ca el să nu joace acest meci.”
