CSM CSU Oradea abordează sezonul 2020/21 cu același staff tehnic și medical

CSM CSU Oradea abordează sezonul competițional 2020/21 cu un staff tehnic și medical neschimbat față de stagiunea precedentă. Roș-albaștrii merg, așadar, pe continuitate și la acest capitol, după ce 12 dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei în sezonul anterior și-au dat acordul pentru a rămâne la Oradea.

Cristian Achim va continua munca de antrenor principal la echipa de baschet a clubului orădean. Domnia sa a aniversat recent jumătate de secol de viață, ultimii mai bine de zece ani petrecându-i în actuala funcție. Sub comanda profesorului Achim, echipa de baschet a CSM-ului a progresat enorm, dintr-o echipă ce a luptat la evitarea retrogradării într-o forță a baschetului românesc, incluzând trei titluri naționale, o supercupă, încă o finală de campionat și șase medalii în LNBM, respectiv disputarea a cinci finale de Cupa României.

Milan Mitrovic va ocupa funcția de antrenor asistent la echipa de pe Crișul Repede. Originar din Serbia, Milan se apropie de vârsta de 40 ani și se află la startul celui de-al 7-lea sezon alături de CSM. El a fost asistentul lui Cristian Achim la cele trei titluri naționale obținute de bihoreni. Extrem de priceput pe parte baschetbalistică și chiar mai bun în relaționarea cu jucătorii, Mitrovic este deopotrivă agreat de jucători și de colegii din colectivul tehnic pentru munca desfășurată.

În vârstă de 38 ani, Radovan Markovic este cel mai nou și tânăr membru al staff-ului tehnic. Fost jucător al CSM CSU Oradea în perioada 2013-2016, component al echipei care a câștigat primul titlu național din istorie, Rade se află la cel de-al 3-lea sezon ca antrenor la Oradea. În sezonul 2018/19 a fost antrenor la nivel juvenil și a participat la ședințele de individualizare cu seniorii, pentru ca de vara trecută să devină al 2-lea asistent cu normă întreagă în cadrul echipei de seniori. Rade Markovic va ajunge la Oradea în cursul zilei de duminică (16.08).

Marius Marinău continuă activitatea de antrenor de pregătire fizică. Cu toate că aceasta este titulatura oficială a funcției ocupate, profesorul Marinău are un aport mult mai consistent în cadrul echipei, rolul și contribuția sa fiind de mare valoare pentru buna funcționare a activității. În vârstă de 44 ani, Marius se află la startul celui de-al 5-lea sezon ca antrenor de pregătire fizică, după ce anterior a lucrat individual cu o parte a jucătorilor echipei de baschet a CSM Oradea.

Cel mai vechi membru al secției de baschet de la CSM Oradea, Cristian Dan se află înaintea celui de-al 15-lea sezon în calitate de fizioterapeut. Omul care știe toate problemele de sănătate cu care se confruntă sportivii, persoana care s-a ocupat de toți jucătorii de la echipa de seniori, iar în ultima perioadă le-a fost alături și juniorilor, continuă alături de roș-albaștri. Ca de obicei, la început de sezon, munca lui Cristi – în vârstă de 41 ani – va fi extrem de solicitantă și în aceeași măsură de importantă pentru buna funcționare a activității.

Alin Iova continuă alături de CSM CSU Oradea. Medicul echipei încă de la începutul anului calendaristic 2015, acesta a oferit numeroase soluții de natură medicală, inclusiv în momente dificile pentru succesul echipei de baschet masculin. Dr. Iova se află la cel de-al 7-lea sezon în postura de medic al echipei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *