Prima parte a sezonului competițional 2022/23 pentru echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea s-a încheiat miercuri (02.11), cu o victorie entuziasmantă, de mare prestigiu, pe o revenire de la un deficit de 15 puncte. Roș-albaștrii au înregistrat cea de-a 8-a victorie din 10 apariții oficiale în actuala stagiune.
Echipa antrenată de Cristian Achim, Radovan Markovic și Marius Marinău a disputat partide în Cupa României, Liga Națională și FIBA Europe Cup. În fiecare dintre acestea, CSM-ul are un bilanț favorabil:
– 2 victorii, zero înfrângeri în Cupa României
– 3 victorii, o înfrângere în Liga Națională
– 3 victorii, o înfrângere în FIBA Europe Cup
Așadar, CSM-ul are o rată de succes de 80% în actualul sezon competițional la momentul întreruperii competițiilor de club. Bihorenii sunt calificați la turneul final al Cupei României, se situează pe podiumul Conferinței B în Liga Națională, fiind în același timp lideri ai Grupei E din FIBA Europe Cup.
Un start de sezon bun din punct de vedere al rezultatelor, pigmentat cu momente strălucitoare de joc, serii în care nivelul de angajament a fost total, dar și câteva perioade de joc modest, lipsit de motivație și inspirație, așa cum, în mod deosebit, s-a întâmplat la Timișoara, în singurul meci pierdut pe plan intern până la această oră și care este, după returul cu Cholet Basket, probabil singurul rezultat care putea sau toată lumea din organizație și-ar fi dorit să fie altul.
Firește, au fost și la meciurile câștigate anumite perioade în care lucrurile nu au mers așa cum toată lumea și-ar fi dorit, dar atunci când echipa câștigă se trece mai ușor cu vederea peste sincope.
Câteva cifre după primele zece meciuri disputate:
– 875 puncte marcate, adică o medie de 87.5 puncte/meci
– Diferență de coșaveraj de +141
– 73.4 puncte încasate în medie pe partidă
– 5 victorii din tot atâtea meciuri disputate la Oradea Arena
– 3 victorii și o înfrângere în meciurile din deplasare
– o victorie în singurul meci susținut pe teren neutru
Liderii echipei din punct de vedere statistic:
– Eficiență – Donatas Tarolis (171)
– Puncte – Donatas Tarolis (139)
– Recuperări – Donatas Tarolis (49)
– Pase decisive – Erick Neal (56)
– Intercepții – Erick Neal (22)
– Capace – Cătălin Baciu (8)
– Minute – Kris Richard (270)
Competițiile de club se vor relua în 16 Noiembrie (miercuri), ora 18:00, atunci când CSM CSU Oradea dispută în devans meciul cu CSM Galați, în deplasare. Meciul contează pentru Liga Națională și este transmis în direct pe DigiSport.
Programul jocurilor pentru CSM CSU Oradea până la finalul lunii Noiembrie:
– 16 Noiembrie (Miercuri), ora 18:00, vs CSM Galați (LNBM, deplasare) – DigiSport
– 19 Noiembrie (Sâmbătă), ora 19:00, vs CSM Constanța (LNBM, acasă) – DigiSport
– 23 Noiembrie (Miercuri), ora 19:15, vs Rilski Sportist (FIBA Europe Cup, deplasare) – FIBA (YouTube)
– 30 Noiembrie (Miercuri), ora 20:30, vs Kangoeroes Mechelen (FIBA Europe Cup, deplasare) – FIBA (YouTube)