CSM CSU Oradea primește vizita lui CSM VSKC Miercurea Ciuc

CSM CSU Oradea se întoarce în fața propriilor susținători. Roș-albaștrii dispută un meci din Liga Națională de baschet masculin la Arena Antonio Alexe după o pauză de mai bine de o lună.

Vineri (04.03), cu începere de la ora 19:00, CSM CSU Oradea prime;te vizita echipei CSM VSKC Miercurea Ciuc. Jocul contează pentru etapa a 22-a din sezonul regulat și va fi transmis în direct la TV, pe DigiSport și LookSport, respectiv online pe FRB TV (YouTube).

În tur, la Miercurea Ciuc, bihorenii au învins cu scorul de 95-41.

Abonamentele sunt valabile pentru acest eveniment. Prețul unui bilet este de 15 lei și se poate achiziționa AICI.

Informații acces spectatori

Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României, în spațiile închise sau deschise, cu participarea spectatorilor în intervalul orar 5:00-22:00 și între limitele de ocupare arătate mai jos, doar pentru acei spectatori care:

  • Sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
  • Se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Condiții obligatorii pentru participare sunt:

  • Asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane, repartizarea spectatorilor urmând a se face pe întreaga suprafață a spațiului.
  • Purtarea măştii de protecție.

Referitor la limitele de ocupare a spațiului disponibil:

  • În județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – participarea spectatorilor este permisă în limita a 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • În județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori – participarea spectatorilor este permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Notă
În prezent (28.02.2022), Oradea se află la o rată a incidenței de 8.16 la mia de locuitori, astfel încât participarea publicului este permisă în procent de 30%.