Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

CSM CSU Oradea se duelează cu CSM Athletic Constanța în semifinalele Cupei României 2023

CSM CSU Oradea se duelează cu CSM Athletic Constanța în semifinalele Cupei României la baschet masculin – ediția 2022/23. Partida va avea loc luni (13.02), ora 20:00, la Sala Sporturilor din Constanța. Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport 4 și PrimaSport 4, respectiv online pe FRB TV (YouTube).

Formația pregătită de Cristian Achim, Radovan Markovic și Marius Marinău a trecut în sferturile de finală de FC Argeș Pitești, scor 89-78. Orădenii au condus în permanență, desprinzându-se la 20 puncte, pe parcursul primei reprize. Adversarul a reacționat și s-a apropiat la o singură posesie în deschiderea secvenței decisive. În cele din urmă, Mark Ogden&co au controlat situația și s-au impus în pofida descalificării lui Donatas Tarolis.

CSM CSU Oradea nu l-a utilizat pe Tudor Gheorghe din rațiuni tactice în partida cu FC Argeș Pitești. Rămâne de văzut care va fi planul final al roș-albaștrilor pentru confruntarea cu CSM Athletic Constanța, echipă pe care orădenii au întâlnit-o deja de două ori în acest sezon competițional. Ambele partide s-au disputat în Liga Națională și s-au terminat cu victoria roș-albaștrilor, scor 98-79, respectiv 108-61.

Scorul general al confruntărilor directe între CSM CSU Oradea și CSM Athletic Constanța este de 6-1. Roș-albaștrii au 1-0 în fața acestei echipe în Cupa României, precedenta întâlnire în competiție având loc în toamna anului 2021, la Arena Antonio Alexe. Rezultatul final al acelei partide a fost de 101-60. Singurul succes al echipei din Constanța s-a consemnat pe data de 14 Februarie 2022, adică în urmă cu un an, în sala în care se va desfășura și semifinala de cupă. Atunci, Athletic a învins cu 83-75, producând una dintre marile surprize ale sezonului precedent, dat fiind statutul de atunci al celor două echipe, respectiv formulele în care acestea au jucat acea partidă.

Specificul din Cupa României schimbă puțin datele problemei. Se joacă în permanență cu doi autohtoni, unul fiind U23. Astfel, se schimbă formulele de joc, rotațiile, respectiv modul de alocare a minutelor pentru fiecare jucător în parte. Dincolo de acest aspect, contează și forma sportivă, capitol la care CSM CSU Oradea nu mai este la nivelul la care se afla la precedenta prezență în Constanța, când a repurtat cea mai categorică victorie în actuala stagiune. Dincolo de raționamente tactice, de forma sportivă și de experiență, un rol important în economia unui joc de calificare în care nu există opțiunea unei revanșe constă în inspirația și forma de moment, aspectul psihologic, încredere și prospețimea fizică din ziua jocului.

CSM CSU Oradea se află în fața celui de-al 33-lea meci oficial în acest sezon. Roș-albaștrii au un bilanț general cumulat de 27 victorii și 5 înfrângeri. De cealaltă parte, CSM Athletic Constanța dispută meciul cu numărul 22 în toate competițiile pe stagiunea 2022/23. Această formație are 13-8. Ambele echipe sunt neînvinse în actuala ediție a Cupei României, fiecare câștigând câte trei partide.

Miza este evidentă, calificarea în finala competiției. Este un duel cu o echipă ambițioasă, ce a progresat foarte mult în ultimii ani. CSM Athletic Constanța se află la cel de-al 4-lea sezon în primul eșalon, respectiv la cel de-al 3-lea în care se duelează cu echipele din elita baschetului românesc. Trupa din Constanța a progresat spectaculos și a devenit o echipă cu stabilitate și putere financiară, planul fiind un proiect pe termen lung în sportul cu mingea la coș. Prezența în semifinalele Cupei României din actualul sezon este fără îndoială cea mai importantă realizare a actualului proiect baschetbalistic de pe litoral.

Formația de pe litoral are în componență un nucleu de jucători cu experiență în primul eșalon, așa cum sunt în special Vlad Corpodean – unul dintre cei mai disciplinați și serioși jucători ai generației sale, Mario Lazăr și Jakob Cebasek, respectiv o serie de baschetbaliști aflați la primul angajament în România, ce aduc un plus de combativitate și experiență. De altfel, agresivitatea, jocul mereu fizic și dorința de victorie sunt elementele ce au definit această echipă încă de la prima apariție în Liga Națională.

Echipa antrenată de Alexandru Olteanu mizează pe trei baschetbaliști lituanieniVytenis Cizauskas (fundaș), Rapolas Ivanauskas (extremă de forță) și Egidijus Mockevicius (pivot) – capabili să contribuie cu mai multe procedee. Unul dintre cei mei redutabili jucători ofensivi ai campionatului din România este debutantul Nathan Johnson. Acesta este al 2-lea marcator al Ligii Naționale și a fost jucătorul decisiv în repriza a 2-a de prelungiri din sferturile de finală ale Cupei României, când a marcat 12 puncte în victoria cu Rapid București, fiind cel mai bun marcator al acelei partide. El parcurge o perioadă de excepție la primul sezon sezon din postură de jucător profesionist.

Formația de la malul Mării Negre a fost lipsită în prima zi a turneului final de Andrei Oprean, unul dintre cei mai importanți jucători autohtoni ai echipei la perimetru. De asemenea, a lipsit americanul Jarid Rhodes. Rămâne de văzut dacă acești jucători vor fi apți de joc la meciul cu CSM CSU Oradea.

Constanța a mizat pe șase jucători cu peste 30 minute pe parchet la meciul cu Rapid, desfășurat cu 48 ore înaintea duelului din semifinalele Cupei României. CSM CSU Oradea este în formulă aproape completă la acest turneu. Lipsește Justin Carter, jucător pe care Cristian Achim a mizat inclusiv la poziția 1, unde i-a oferit o mai mare varietate în joc. Este evident că lipsa americanului nu a fost compensată până la această oră de un alt jucători, creativitatea și siguranța în jocul de construcție nemaifiind aceeași. Pe de altă parte, orădenii vor avea la dispoziție toți jucătorii deplasați la Constanța pentru turneul de Cupa României.

În fine, publicul poate juca un rol. Echipa din Constanța va fi avantajată de acest aspect, fiind gazda turneului. De altfel, la meciul din sferturile de finală, CSM Athletic a beneficiat de aportul fanilor, aceștia făcându-și simțită prezența în sală.

Foto: Roby Boros