CSM CSU Oradea urmează să joace trei meciuri în interval de cinci zile

CSM CSU Oradea are un bilanț general de șase victorii și o înfrângere în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2021/22 la momentul primei înteruperi a competiției. Roș-albaștrii au două partide mai puțin disputate, la propria solicitare, astfel încât situația în clasament este irelevantă la această oră.

Formația bihoreană beneficiază, similar celorlalte echipe din Liga Națională, de o pauză ce însumează trei zile, urmând ca miercuri (24.11) să-și reia activitatea de pregătire în perspectiva a trei săptămâni solicitante, ce vor programa șapte partide (cinci în campionatul intern, două în cupele europene). CSM-ul a câștigat patru din cele cinci meciuri disputate în luna noiembrie, pe care o va încheia cu o nouă deplasare, la Miercurea Ciuc.

Iată programul meciurilor pentru CSM CSU Oradea în următoarea perioadă:

  • Marți (30.11), vs CSM Miercurea Ciuc (deplasare)
  • Joi (02.12), vs Rapid București (acasă)
  • Sâmbătă (04.12), vs CSM Ploiești (acasă)
  • Miercuri (08.12), vs Benfica Lisabona (acasă)

Ulterior, echipa pregătită de Cristian Achim va avea o deplasare la Constanța și una la Lisabona, respectiv un ultim joc în 2021 pe teren propriu cu Steaua București. Vom reveni cu informații exacte referitor la programul jocurilor după stabilirea exactă a datelor și orelor de începere pentru fiecare joc în parte.