CSM Digi Oradea a început sezonul competițional 2013/14 cu dreptul. Campioana ultimelor șapte ediții a învins pe Sportul Studențesc, scor 15-7. Pe reprize: 3-2, 3-1, 3-1, 6-3.
Ramiro Georgescu a disputat primul joc oficial de la revenirea în orașul de proveniență marcând trei goluri. De asemenea, un alt jucător revenit, Tiberiu Negrean (foto, la minge), a bifat alte 3 dintre reușitele lui CSM Digi. Mihnea Chioveanu, Alex Popoviciu și Andrei Crețu au avut câte două reușite, în vreme de Nicolae Diaconu, Vojislac Cupic și Kalman Kadar au avut câte una. Au mai jucat Gojko Pjetlovic, Cătălin Alexa, Dorin Crețu și Bogdan Cîmpianu.
Trupa pregătită de către Dorin Costrăș participă la primul turneu al Superligii naționale de polo pe apă. Acesta a demarat marți (17.09), la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.
Începând de miercuri, sunt programate câte două meciuri pentru fiecare echipă în parte. În cursul dimineții, cu începere de la ora 10:15, CSM Digi întâlnește pe CS Poli Cluj-Napoca.
Foto: Dan Ille (oradeabestphoto.ro)
