CSM Digi Oradea a obținut două victorii la turneul „Engin Bora”

12 octombrie
CSM Digi Oradea a încheiat participarea la turneul internațional „Engin Bora”, de la Istanbul. Echipa pregătită de către Dorin Costrăș a pierdut meciul cu Olympiacos Pireu, scor 7-11.

În urma acestui rezultat, CSM Digi s-a clasat pe locul al 4-lea din șase participante la evenimentul găzduit în Turcia. Bihorenii au învins pe Enka și Radnicki, pierzând cu Partizan și Galatasaray.

Turneul a fost adjudecat de către Olympiacos Pireu. Elenii au câștigat toate meciurile disputate.

11 octombrie 2014
În cursul serii de sâmbătă, CSM Digi Oradea a susținut cel de-al 4-lea meci la turneul pe care îl susține în Turcia. Echipa lui Dorin Costrăș a cedat în fața lui Galatasaray. Rezultatul final a fost de 10-9.

Ultimul meci la acest eveniment pentru campioana României se dispută duminică (12.10). Adversar este Olympiacos Pireu.

10 octombrie 2014
CSM Digi Oradea a câștigat un meci și a pierdut unul în cadrul zilei a 2-a de la turneul internațional „Engin Bora”, de la Istanbul. În cadrul sesiunii de dimineață, elevii lui Dorin Costrăș au întâlnit pe VK Partizan Belgrad. Sârbii s-au impus cu scorul de 8-5.

După-amiază, CSM Digi a depășit pe Enka, din Turcia. Rezultatul final al acestui meci a fost de 17-10.

Campioana în exercițiu a României întâlnește pe Galatasaray Istanbul în cursul serii de sâmbătă (11.10), cu începere de la ora 20:30. Duminică (12.10), în ultima zi a turneului de la Istanbul, CSM Digi se va confrunta cu Olympiacos Pireu. Partida va demara cu începere de la ora 09:30.

9 octombrie 2014
CSM Digi Oradea a pornit cu dreptul la turneul internațional „Engin Bora”, organizat în această perioadă la Istanbul. Campioana în exercițiu a României a depășit pe VK Radnicki, scor 8-7.

Vineri (10.10), sunt programate două runde. CSM Digi joacă în compania lui Partizan Belgrad (Serbia) în sesiunea de dimineață, respectiv a lui Enka (Turcia) în cea de după-amiază.

Foto: Dan Ille / oradeabestphoto.ro