CSM Digi Oradea a suferit două înfrângeri în compania Stelei București. Cele două echipe s-au confurntat în derby-ul etapei a 7-a din sezonul regulat al Superligii Naționale de polo – ediția 2015/16. Ambele partide, desfășurate la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, s-au încheiat cu scorul de 9-10.
Meciul 1: 9-10. Pe sferturi: 3-2, 2-3, 2-2, 2-3
Marcatorii CSM Digi: Mihnea Gheorghe – 3 goluri, Vojislav Cupic – 2 goluri, Tibi Negrean, Dusan Markovic, Mihnea Chioveanu, Gheorghe Dunca – 1 gol fiecare. În replică, Alex Bowen și Djordje Filipovic au avut câte trei goluri.
Meciul 2: 9-10. Pe sferturi: 3-2, 2-1, 3-4, 1-3.
Marcatorii CSM Digi: Mihnea Chioveanu, Mihnea Gheorghe – 2 goluri fiecare, Roland Szabo, Dusan Markovic, Alex Popoviciu, Ramiro Georgescu, Gheorghe Dunca – 1 gol fiecare. În replică, Djordje Filipovic și Nikola Murisic au avut câte trei goluri.
CSM Digi Oradea are 12 victorii și 2 înfrângeri, situându-se pe locul al 2-lea la jumătatea sezonului regulat. Steaua are 14 victorii din tot atâtea meciuri disputate și încheie turul în calitate de lider solitar al Superligii.
Foto: CSM Digi Oradea (facebook)
