Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

CSM Oradea a câștigat grupa din care a făcut parte în faza a 2-a din cadrul Campionatului Național U16 Masculin – ediția 2023/24

CSM Oradea s-a clasat pe primul loc în Grupa 2 din faza a 2-a a Campionatului Național U16 Masculin – ediția 2023/24. Formația antrenată de Melania Kokovay a repurtat nouă victorii și o înfrângere.

Vineri (05.04), în ultimul meci al acestei faze a competiției, reprezentanții generației 2008-09 au învins CSM Târgu Jiu în deplasare. Rezultatul final a fost de 70-63.

Formația orădeană avea asigurată deja prezența în faza semifinală a competiției. Roș-albaștrii obținuseră calificarea între primele 16 echipe ale României la această categorie.

Faza semifinală se va desfășura sub forma a patru turnee de câte patru echipe cu formații provenite atât din grupele fazelor zonale (primele două clasate în cele trei grupe și cele mai bune două locuri 3), cât și cu cele opt echipe care au evoluat până în prezent în grupa națională. Faza semifinală are loc între 17-19 Mai anul curent. Vom reveni cu informații referitor la componența acestor grupe.

Foto: Roby Boros