CSM Oradea a învins pe Concordia Chiajna, scor 122-71, într-un meci contând pentru etapa a 25-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2013/14. Partida a avut loc la Sala Sporturilor Concordia din Chiajna.
Primii cinci
Chiajna – Balmuș, Ilie, Stăncuț, Petkovic, Mihai
Oradea – Dillon, Markovic, Subotic, Nicoară, Denison
Subotic a marcat primul coș al partidei, însă Stăncuț răspunde cu o triplă. Ilfovenii reușesc un coș cu fault după două acțiuni consecutiv irosite de orădeni. Dillon recuperează ofensiv și egalează situația la 6, după trei minute de joc. CSM-ul se apără eficient, iar Subotic obține o liberă suplimentară pe care o transformă aducând CSM-ul în avantaj. Dillon îl găsește sub coș pe Nicoară, după recuperare ofensivă. Petkovic răspunde din serviciul lui Balmuș, iar Subotic pierde mingea și Ilie înscrie pe contraatac. Dillon înscrie după o fază colectivă împotriva zonei. Concordia Chiajna marchează de două ori consecutiv din acțiune, iar Balmuș are șansa de a egala la linia de
pedeapsă, însă e imprecis. La Oradea intră Popescu și Comagic în minutul 7. Primul înscrie de la mare distanță la prima acțiune ofensivă. Replica vine de la Ilie. Concordia trece la conducere după mai multe faze în care Oradea nu a reușit să ducă mingea în situația de finalizare. Hallik își face apariția cu o execuție acrobatică și în același timp norocoasă. Subotic înscrie pe o acțiune individuală, iar apoi îl servește pe Comagic pentru două puncte de sub coș. Primul sfert se termină cu scorul de 25-20 în favoarea CSM-ului.
Sfertul 2 începe cu o aruncare de trei puncte transformată de amfitrioni. Comagic răspunde din spațiul de trei secunde, iar Dillon împarte două libere. Oradea se apără agresiv, însă nivelul de combativitate al ilfovenilor este foarte bun. Petkovic recuperează ofensiv și trimite mingea în coș. Popescu marchează de la mare distanță, însă Ciprian Mihai răspunde de pe pivot. Țibîrnă marchează primele sale puncte în acest meci după serviciul lui Hallik. Mihai comite a 3-a greșeală personală, iar Dillon pune mingea în coș împotriva intervenției neregulamentare la jucătorului echipei gazdă. Jocul în tranziție al formației gazdă nu poate fi combătut de orădeni, astfel Concordia găsește soluții de a puncta. Ofensiv, Dani Popescu înscrie pentru a 2-a oară în acest meci. Balmuș depășește toată apărarea orădeană după un blocaj al lui Arărău. Chiajna intră în penalizare, însă CSM-ul are din nou probleme la linia de pedeapsă. Markovic punctează din spatele semicercului pentru primul avantaj de peste zece puncte al partidei. Petkovic este lansat în spațiul de trei secunde pentru două puncte/ În schimb. Țibîrnă înscrie trei din cele patru aruncări libere obținute, moment în care amfitrionii solicită timp de odihnă. Markovic îl servește perfect pe Comagic pe contraatac pentru două puncte. Petkovic înscrie din spațiul de trei secunde, însă Oradea răspunde cu un coș al lui Nicoară din serviciul lui Markovic. Ambele echipe marchează de la distanță. Stăncuț comite cea de-a 4-a greșeală personală în ultimul minut al reprizei. CSM încheie secvența a 2-a cu Hora și Pașca pe parchet. La jumătatea partidei scorul era de 59-43 în favoarea CSM Oradea.
Oaspeții marchează patru puncte în primele 20 secunde de joc din sfertul al 3-lea: Denison a marcat de pe pivot, după care Nicoară a interceptat în cealaltă jumătate de teren pentru alte două puncte. Astfel, CSM-ul se desprinde la 20 puncte pe tabela de marcaj. Petkovic înscrie primul coș al gazdelor în repriza a doua. Dillon ajunge la linia de pedeapsă, unde punctează. Dan Ioan marchează din spatele semicercului, însă Nicoară răspunde cu o acțiune individuală. Nicoară înscrie cu o mână după o pasă de alley-oop. Apărarea orădeană nu se întrebuințează, însă Markovic iese la rampă cu o aruncare de trei puncte. Nicoară comite a 3-a greșeală personală. Amfitrionii pierd posesia mingii, iar Nicoară lasă mingea în spate cu un no look pass pentru slam dunk-ul lui Denison. Gazdele solicită timp de odihnp după doar trei minute de joc. Subotic îl servește perfect pe Nicoară pentru un avantaj de 30 puncte la jumăttea secvenței a 3-a. Muntenegreanul îl găsește apoi și pe Denison, care obține a 4-a greșeală la Ciprian Mihai. Subotic aduce două puncte pe o pătrundere elegantă, iar Dillon și Denison interceptează pentru a marca pe contraatac fără apărător. Vlastimir Vukadinovic mai solicită timp de odihnă la scorul de 90-54 în favoarea CSM-ului. Țelinoiu marchează din spatele semicercului la prima sa acțiune. Oradea încheie secvența cu Popescu și Pașca în teren. Markovic punctează din zero grade și realizează un four point play. Popescu marchează de pe cealaltă extremă, iaer nivelul de apărare se ridică în mod semnificativ față de prima jumătate. Sfertul 3 se încheie cu scorul de 100-57 dipă reușita cu fault a lui Denison.
Pașca înscrie primul său coș în acest meci. El a finalizat pe contraatac după un nou efort colectiv în faza de apărare. Tranziția ofensivă a CSM-ului funcționează la capacitate maximă în debutul sfertului decisiv. Replica vine de la Petkovic, autor al unui slam dunk în forță. Hallik oferă o mostră de viziune asupra jocului servindu-și colegii cu mingi extrem de utile și contribuind din plin la spectacol în pofida dificultăților fizice deja cunoscute. De altfel el este retras pe bancă cu șase minute înainte de final. Oradea joacă cu Popescu și Hora la pozițiile 1-2, iar cu Comagic
și Pașca pe extreme, în vreme ce Țibîrnă a rămas în centru. Popescu îi lasă mingea lui Comagic pentru un alley-oop. Balmuș pătrunde pentru două puncte. Hora punctează de la linia de pedeapsă și astfel toți jucătorii folosiți de Cristian Achim în acest meci și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Țibîrnă și Pașca transformă de la mare distanță. Partida se încheie cu victoria clară a CSM-ului, rezultatul final al partidei fiind de 122-71.