CSM Oradea a pierdut meciul cu Energia Rovinari, din ultima etapă a sezonului regulat în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2013/14. Rezultatul final al partidei de la Târgu-Jiu a fost de .
Primii cinci
Rovinari – Watson, Troupe, Darby, Milosevic, Jazvin
Oradea – Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară, Denison
Gazdele câștigă primul angajament, dar Daniel Dillon marchează primul coș al partidei. Milosevic răspunde de la semidistanță. Ambele echipe pierd posesia de mai multe ori în debutul partidei. Subotic absoarbe contactul și transformă din acțiune. Replica vine pe tranziție ofensivă, de la Troupe. CSM-ul irosește mai multe aruncări din acțiune, însă defensiva formației gazdă este extrem de atentă. Același lucru îl reușește și apărarea bihoreană. Milosevic înscrie de sub coș pentru a duce scorul la 7-6 în favoarea Energiei la jumătatea
primei secvențe. Franklin transformă din afara semicercului, dar Milosevic egalează după o recuperare ofensivă. Troupe transformă de la mare distanță pentru Energia Rovinari. Watson punctează cu toată opoziția lui Franklin, însă Denison răspunde de pe pivot. Țibîrnă marchează de pe pivot, însă Watson are ultmul cuvânt al secvenței de deschidere. După 10 minute de joc, Energia Rovinari conducea cu scorul de 20-16.
Gazdele încep sfertul al doilea cu Tudosă și Ștefan pe parchet, iar oaspeții cu Popescu. CSM-ul pierde posesia mingii de mai multe ori sau aruncă din situații dificile motiv pentru care gorjenii se desprind pe tabela de marcaj. Darby finalizează în forță, iar Cristian Achim solicită timp de odihnă. Comagic ratează la prima acțiune, însă punctează la cea de-a doua. Markovic îl servește pe Țibărnă pentru două puncte din spațiul de trei secunde. Subotic îl găsește pe Comagic sub coș cu o pasă back-door și scorul se strânge la 25-22 în favoarea gazdelor spre jumătatea secvenței a 2-a. Este momentul în care Florin Nini solicită un timp de odihnă. La reluare Oradea trece în apărare zonă, pentru ca în atac Popescu să puncteze de la distanță, egalând la 25. Subotic punctează pentru a aduce CSM-ul în avantaj. Energia revina la formula cu cei trei americani pe pozițiile 1-2-3 și îl trimite pe Vlaicu în teren. Darby înscrie pe tranziție ofensivă cu o execuție spectaculoasă și aduce echipa din Gorj la conducere. Amfitrionii comit primul fault în sfertul al doilea după șapte minute de joc. Subotic pierde posesia mingii și comite apoi un fault. Franklin marchează după o recuperare ofensivă. Repriza se termină cu scorul de 34-30 în favoarea CSM-ului, după coșul de trei puncte marcate de Titus Nicoară în ultima secundă.
Energia are prima posesia și aruncă în ultima secundă, însă o face imprecis. În schimb Oradea aruncă fără să atingă instalația la prima acțiune ofensivă. Bihorenii se apără zonă. Franklin îl servește perfect pe Nicoară în spațiul de trei secunde pentru primul coș al părții a 2-a. Troupe răspunde de la mare distanță cu o aruncare în ultima secundă de atac. Milosevic transformă de la semidistanță. Troupe este schimbat după ce comite a 3-a greșeală personală. Franklin reușește o acțiune individuală de mare efect, însă Milosevic răspunde după o recuperare ofensivă. Nicoară înscrie după un serviciu din repunere. Defensiva colectivă a CSM-ului provoacă greșeală în jocul lui Darby, iar Dillon marchează pe contraatac forțându-i pe amfitrioni să ceară timp de odihnă la scorul de 42-37 în favoarea echipei orădene. Dillon marchează din spatele semicercului după reluarea jocului. Ștefan răspunde cu aceeași monedă din zero grade. Denison comite fault în atac, fiind sancționat cu prima greșeală personală. Canadianul înscrie prin slam dunk pe contraatac la faza următoare. Watson rămâne liber la trei puncte și transformă. Același lucru îl reușește și Troupe la revenirea pe parchet. Markovic răspunde cu aceeași monedă pentru oaspeți. Vlaicu înscrie cu noroc pentru a strânge la o posesie, iar Dillon ajunge la linia de pedeaspsă pe ultima posesie orădeană. La intrarea în sfertul decisiv scorul a fost de 53-50 pentru CSM.
Markovic pierde posesia mingii în debutul secvenței decisive, iar Troupe înscrie de la distanță pentru a egala. Denison aduce primul coș pentru CSM în secvența secisivă, însă apărarea orădeană nu găsește soluții. Dillon pierde posesia mingii și oferă Energiei Rovinari șansa de a prelua conducerea. Keerles ratează, iar Markovic punctează din spatele semicercului. Jazvin punctează de pe pivot. Popescu pasează mingea în afara terenului, Denison nefiind atent la colegul său. Javzin marchează de pe pivot și aduce echipa gazdă în avantaj în minutul 34. Troupe comite a 4-a greșeală personală. Bihorenii comit abatere de 24 secunde. După un timeout Darby comite cea de-a 4-a greșeală personală. Orădenii recuperează ofensiv, iar Markovic transformă de la distanță. Milosevic răspunde de la semidistanță. Gazdele intră în penalizare la jumătatea sfertului decisiv, moment în care se cere un timp de odihnă. Darby comite cea de-a 5-a greșeală personală, fiind descalificat. În locul său este trimis pentru prima dată pe parchet Tal Karpelesz. Țibîrnă ratează două libere, iar Jazvin marchează de la semidistanță pentru a aduce Energia în avantaj pe tabela de marcaj. Replica vine de șa Țibîrnă. Watson menține Energia în avantaj cu o acțiune în viteză. Franklin comite a 3-a greșeală personală, iar Milosevic este trimis la linia de pedeapsă în penultimul minut de joc. Acesta înscrie două din cele patru libere acordate. Markovic răspunde, tot de la linia de fault pentru a strânge la un punct. Dillon interceptează în cealaltă jumătate de teren fiind faultat pe pătrundere. El împarte liberele pentru a egala la 69, cu 34 secunde înainte de final. Gazdele solicită timp de odihnă. Jazvin este faultat jos și trimis la linia de pedeapsă, unde înscrie o aruncare pentru a aduce Energia în avantaj, scor 70-69. Cristian Achim cere timp de odihnă cu 22 secunde înainte de final. Franklin nu atacă coșul și preferă să arunce, dar o face imprecis, iar CSM Oradea pierde la limită.