CSM Oradea bifează un nou succes la turneul final al CN Juniori III la polo pe apă

CSM Oradea a învins Dinamo București în runda a 6-a din cadrul turneului final al Campionatului Național de Juniori III la polo pe apă – ediția 2020/21. Meciul s-a desfășurat sâmbătă (10.04), la bazinul Steaua din capitală. Rezultatul final a fost de 10-6.

Acesta a fost primul meci în care elevii lui Christian Sandor, Ivan Fejer și Sandor Nagy au avut parte de dificultăți. Dinamo a început mai bine și s-a instalat la conducere câștigând secvența inaugurală cu 3-1. Reacția a venit în actul al 2-lea, în cadrul căruia CSM-ul a punctat de cinci ori și a preluat conducerea. Scorul la jumătatea partidei a fost de 6-5.

A urmat o repriză impecabilă din punct de vedere defensiv pentru orădeni, însă aceștia au marcat un singur gol, suficient pentru a-și dubla avantajul. Desprinderea s-a consemnat în secvența decisivă, pe parcursul căreia CSM Oradea a punctat de trei ori, iar Dinamo a replicat cu un gol.

Mark Tokai și Mihai Fitero au marcat de câte trei ori, Benett Bajusz a înscris de două ori, iar Andrei Marinescu și Ianis Soponar au marcat câte un gol fiecare.

CSM Oradea are șase victorii din tot atâtea partide disputate și urmează să încheie participarea la turneul de la București cu un meci în compania gazdelor, CSA Steaua. Acest joc este programat pentru duminică (11.04).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *