Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Municipal din Oradea va întâlni campioana în exercițiu și reprezentanta României în EHF Champions League, Dinamo București. Meciul are loc luni (29.08), cu începere de la ora 17:30, la Sala Dinamo din capitală.
Meciul se dispută în devans, la solicitarea formației din capitală. Acesta face parte din programul etapei a 7-a, însă a fost programat cu câteva săptămâni mai devreme pentru a permite echipei Dinamo să-și concentreze eforturile pentru aventura din cupele europene.
Astfel, echipa antrenată de George Tăutu și Cosmin Liberț a rămas în București după ce în prima etapă a oferit o replică solidă CSM-ului din localitate. Roș-albaștrii au cedat cu scorul de 26-29, după ce au fost egalii acestora preț de aproximativ 45 minute.
De cealaltă parte, Dinamo București a câștigat în manieră categorică la Buzău în prima etapă. Rezultatul final al acestei partide a fost de 34-22.
Meciul dintre Dinamo București și CSM Oradea este transmis în direct la Pro Arena (fostul sport.ro).