CSM Oradea învinge Dinamo București în turneul de deschidere al Superligii Naționale de polo pe apă – ediția 2020/21

CSM Oradea a învins Dinamo București în cursul zilei de sâmbătă (10.10), la turneul inaugural al Superligii Naționale de polo – ediția 2020/21 de la Focșani. Partida a fost transmisă în direct la Look Sport și s-a încheiat cu scorul de 10-4. Scorul pe reprize: 1-0, 3-2, 3-1, 3-1.

Partida a demarat modest din punct de vedere al realizărilor pe tabela de marcaj. Oradea a marcat primul gol, iar la jumătatea partidei conducea cu scorul de 4-2. Avantajul CSM-ului a urcat pe parcursul reprizei secunde, în cadrul căreia elevii lui Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu au punctat de trei ori mai mult decât oponentul.

Marcatorii echipei: Vlad Georgescu și Dragoljub Rogac – 3 goluri fiecare, Silvian Colodrovschi – 2 goluri, Albert Alexandru Vătrai și Ferenc Czenk – 1 gol fiecare.

CSM Oradea are cinci victorii din tot atâtea partide disputate și împarte locurile 1-2 cu Steaua București. Cele două se întâlnesc direct în cursul zilei de duminică (11.10), ora 12:00, în transmisiune directă la Look Sport.