CSM Oradea participă cu generația 2006 în Campionatul Național de Juniori I la polo – ediția 2021/22

CSM Oradea participă în perioada 22-24 octombrie anul curent, la Tîrgu Mureș, la Campionatul Național de Juniori I la polo pe apă – ediția 2021/22, în cadrul turului Zonei Nord.

Formația antrenată de Christian Sandor și Sandor Nagy participă cu lotul generației 2006, cel care a câștigat titlul național la Juniori III în sezonul 2020/21 și a obținut victorii pe linie la turul Zonei Nord în CN Juniori II – ediția 2021/22 în urmă cu două săptămâni, tot la Tîrgu Mureș. De altfel, sportivii acestei echipe se află de abia la primul din cei doi ani la categoria Juniori II.

Competiția Juniorilor I este destinată sportivilor născuți după 1 ianuarie 2003. Așadar, elevii lui Christian Sandor și Sandor Nagy sunt cu trei ani mai mici decât limita de vârstă maxim admisă la această categorie de vârstă.

Vineri (22.10), CSM Oradea a disputat primele două jocuri în cadrul acestui turneu. În prima partidă, sportivii orădeni au depășit pe Viitorul Cluj-Napoca, scor 15-8. Pe reprize: 5-1, 2-2, 3-3, 5-2.

Marcatorii CSM-ului au fost Mark Tokai – 5 goluri, Alex Nagy – 2 goluri, respectiv Cristian Burlea, Benett Bajusz, Bogdan Țecu, Christian Acatrinei, Ianis Soponar, Mihai Fitero, David Balog și Balthasar Majoros – câte un gol fiecare.

În cel de-al 2-lea meci al zilei inaugurale, CSM Oradea a dispus de CSM Cluj-Napoca. Rezultatul final a fost de 17-10. Scorul pe reprize a fost: 6-1, 3-5, 1-3 și 7-1! De notat că CSM-ul s-a desprins în acest meci la 7-1, însă clujenii s-au apropiat la 11-10. Finalul jocul a fost controlat de orădeni, aceștia marcând ultimele șase goluri.

Marcatorii formației orădene au fost Mihai Fitero – 5 goluri, Benett Bajusz și Mark Tokai – câte 4 goluri fiecare, Cristian Burlea, Raul Șandru, Ianis Soponar și Balthasar Majoros – câte un gol fiecare.

În cursul dimineții de sâmbătă (23.10), CSM Oradea a suferit primul eșec. Acesta s-a consemnat în fața concitadinei Crișul, scor 6-15. Pe reprize: 1-3, 2-3, 0-5 și 3-4.

Marcatorii CSM-ului au fost Ianis Soponar și Mihai Fitero – 2 goluri fiecare, Bogdan Țecu și Mark Tokai – câte un gol.

În continuare, CSM Oradea urmează să se dueleze cu CSM Corona Brașov, respectiv cu Partizan Tîrgu Mureș.