CSM Oradea continuă pregătirea pentru startul oficial al sezonului competițional 2013/14. Elevii lui Cristian Achim intră în ultima fază a acestei perioade, urmând să mai participe la un turneu de verificare înaintea primului joc cu caracter oficial, care este programat pentru data de 21 septembrie.
Roș-albaștrii vor întoarce vizita maghiarilor de la Marso Nyiregyhaza (Ungaria, locul 12), acest club urmând să găzduiască un turneu internațional la care mai participă o echipă maghiară și una din Slovacia. Turneul se desfășoară în perioada 12-14 septembrie. Celelalte echipe invitate la acest turneu sunt: KTE Duna Aszfalt Kecskemet (Ungaria, nou promovată), respectiv BC Istra Svit (Slovacia, locul 8).
Joi, 12 septembrie
18:00 Marso Nyiregyhaza – CSM Oradea
Ceremonia de deschidere
20:00 KTE Duna Aszfalt – BK Iskra Svit
Vineri, 13 septembrie
17:00 KTE Duna Aszfalt – CSM Oradea
19:00 BK Iskra Svit – Marso Nyiregyhaza
Sâmbătă, 14 septembrie
16:00 CSM Oradea – BK Iskra Svit
18:00 Marso Nyiregyhaza – KTE Duna Aszfalt
19:30 Festivitatea de premiere
CSM Oradea va efectua două ședințe de antrenament cu durata de o oră în diminețile zilelor de vineri și sâmbătă, cu începere de la 10:30.
Acestea vor fi ultimele partide de verificare pentru roș-albaștri, urmând ca pe 21 septembrie să fie programat primul meci oficial al sezonului competițional 2013/14. Atunci, CSM Oradea primește vizita Concordiei Chiajna, în turul inaugural al Cupei României.
