CSM Oradea se deplasează pentru a doua oară în acest sezon competițional la Timișoara. Echipa pregătită de către Cristian Achim va susține jocul revanșă cu BC Timișoara, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin – ediția 2013/14. Confruntarea are loc la Sala Constantin Jude, în cursul serii de duminică (12.01), cu începere de la orele 18:00.
Partida tur din această competiție, desfășurată miercuri (08.01), s-a încheiat cu scorul de 98-82 în favoarea roș-albaștrilor. A fost un prim meci în care gruparea de pe Bega a jucat la un nivel foarte bun pe parcursul primelor trei secvențe de joc. Orice încercare de desprindere a orădenilor s-a lovit de o replică tăioasă din partea lui Jovanovic&co. Pregătirea fizică foarte bună și presiunea exercitată de public au condus în cele din urmă la o desprindere de 20 puncte a gazdelor, în pofida unor erori în apărarea a echipei orădene pe tot parcursul meciului. Ecartul s-a oprit la 16, diferență de la care pornește manșa a doua.
Oradea a avut șapte jucători cu peste 10 la eficiență și cinci cu cel puțin 10 puncte marcate. Vujadin Subotic a fost cel mai productiv jucător al meciului cu 23 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, fără posesie pierdută pentru 29 la eficiență.
În replică, Zlatko Jovanovic a bifat 24 puncte și 5 pase decisive, în vreme ce Jason Conley a avut 18 puncte, iar Dragoș Andrei a bifat 14 puncte pentru BC Timișoara.
Roș-albaștrii au arătat foarte bine din punct de vedere ofensiv în partida tur. CSM-ul a înscris cel puțin 21 puncte în fiecare secvență. Finalizarea a funcționat aproape perfect în secvența decisivă, după 30 de minute în care s-a jucat la intensitate maximă. Bihorenii au atacat coșul advers apropiindu-se de el fie pe pătrundere, fie prin intermediul jocului de pase. Nici aruncările de la distanță nu au reprezentat o problemă pentru gazdele acelui meci, procentajul fiind cu adevărat impresionant. Totuși, la această variantă de finalizare nu s-a apelat atât de des în partida tur.
De cealaltă parte, BC Timișoara a avut momente în care a terorizat defensiva CSM-ului cu aruncări extrem de precise din afara semicercului. Jocul colectiv al alb-violeților s-a ridicat la un nivel bun, existând multe situații de aruncări deschise de la distanță. Alb-violeții dispun de o serie de jucători capabili să aducă cu relativă lejeritate puncte pe tabela de marcaj, lucru pe care Oradea va trebui să îl contracareze încă de la începutul returului pentru a avea controlul asupra situației generale a dublei.
Făcând abstracție de diferența de pe tabela de marcaj, meciul de la Timișoara se anunță extrem de dificil pentru CSM. Sala Constantin Jude a fost și continuă să fie una dintre cele mai dificile din România. Lucru valabil pentru orice echipă, nu doar pentru cea pregătită de Cristian Achim.
Pe de altă parte trebuie ținut cont de faptul că jocurile de cupă au o particularitate și anume cea care te obligă să joci absolut fiecare fază de joc cu maxim de seriozitate întrucât totul se poate răsturna în manșa a doua. În general în jocurile de baschet miza este victoria. În jocurile de cupă disputate în dublă manșă victoria într-unul dintre meciuri nu garantează nimic. Practic este vorba despre un calcul continuu, iar diferența de 16 puncte consemnată în confruntarea tur nu reprezintă o garanție a calificării. Ea trebuie obținută în ultimele 40 minute de joc, la polivalenta din Timișoara.
Bănățenii au anunțat că Vladimir Panic este indisponibil, iar Jason Conley are o problemă de sănătate. Rămâne de văzut în ce măsură va putea să joace cel din urmă, cum de altfel rămâne de văzut dacă Anthony Lee Ingram va fi trecut pe foaia oficială și dacă da în ce măsură se modifică structura echipei alb-violete.
Meciul va fi oficiat de o brigadă de arbitri alcătuită din Marius Ciulin, Mircea Șerban și Vlad Potra. Comisar din partea FR Baschet este Marius Udrică.
Confruntarea de la Timișoara este transmisă în direct la DigiSport.