CSM Oradea și Silviu Lupusavei își separă drumurile

CSM Oradea a anunțat o serie de legitimări de la încheierea sezonului competițional 2012/13 și până în prezent. Evident, atunci când are loc o schimbare în efectivul unei echipe cineva trebuie să vină, iar altcineva să plece. Ținând cont de modificările anunțate până în prezent, conducerea clubului dorește să mulțumească pentru contribuția consistentă unuia dintre jucătorii care au intrat cu siguranță în inimile suporterilor.

Astfel, CSM și Silviu Lupusavei își separă drumurile. În vârstă de 32 ani, Lupusavei a obținut două clasări pe locul al 3-lea în roșu și albastru. Este vorba despre ediția 2012 a Cupei României, respectiv ediția 2013 a Ligii Naționale de baschet masculin. Silviu a bifat 71 prezențe în campionat, respectiv 7 în cupă alături de echipa din Oradea.

El a avut 6.0 puncte, 1.5 recuperări, 0.7 pase decisive 0.8 intercepții și 0.8 posesii pierdute în 14:51 minute pe meci pentru un coeficient de 5.6 la eficiență în ultimul sezon. Pe parcursul stagiunii 2011/12, ‘Lupu’ a avut 9.3 puncte, 1.8 recuperări, 1.5 pase decisive, 1.0 intercepții și 0.9 posesii pierdute în 23:12 minute pentru 9.1 la eficiență.

CSM Oradea mulțumește pe această cale lui Silviu Lupusavei pentru cei doi ani de parteneriat. A fost o perioadă în care aportul sportivului de 1.81 metri a fost substanțial, atât pe tabela de marcaj cât și prin aducerea publicului la Arena Antonio Alexe. De asemenea, conducerea clubului roș-albastru urează mult succes atât în plan profesional cât și personal celui care a avut 161 coșuri marcate din afara semicercului în cele 78 meciuri oficiale jucate.