CSM-U Oradea a triumfat în cel de-al 2-lea meci din cadrul turneului susținut în Ungaria, la Szekesfehervar. Formația antrenată de Cristian Achim a depășit vicecampioana în exercițiu a Slovaciei, BC Prievidza, scor 89-81. Confruntarea a avut nevoie de o repriză suplimentară pentru stabilirea învingătoarei.
Bihorenii au început partida în formula deja cunoscută: Hatten, Dillon, Subotic, Krapic și McGhee. Pe parcursul primelor zece minute de joc, CSM-U s-a desprins la 23-15, însă apoi a cedat teren plătind tribut lipsei de inspirație pe faza ofensivă. Astfel, la jumătatea întâlnirii Prievidza conducea cu scorul de 37-33.
A urmat o secvență a 3-a bogată în realizări din punct de vedere ofensiv la ambele panouri. Cele două protagoniste au înscris același număr de puncte, astfel încât slovacii conduceau tot cu patru puncte la intrarea în actul decisiv, scor 61-57. Secvența a 4-a a consemnat un reviriment pentru defensiva orădeană. Aceasta a permis adversarului doar 12 puncte, iar la încheierea timpului regulamentar de joc scorul era egal, 73-73.
În repriza suplimentară roș-albaștrii au fost mai inspirați în ambele faze ale jocului, aceștia controlând situația și desprinzându-se în câștigători. Rezultatul final a fost de 89-81.
CSM-U a avut 27/40 la aruncările de două puncte pentru un procentaj de 68% la acest procedeu. La trei puncte a terminat cu 6/19, iar la linia de pedeapsă cu 17/26. Oradea a terminat la egalitate cu slovacii la recuperări (29-29, 6-8 la cele ofensive). La pase decisive roș-albaștrii au avut un minim avantaj (12-11), iar la posesii pierdute ambele protagoniste au păcătuit (17-19).
Marcus Hatten a avut 19 puncte, 5 pase decisive, 5 recuperări, Radovan Markovic a adăugat 17 puncte, 3 intercepții, iar Gary McGhee a bifat 17 puncte (6/6 la aruncările din acțiune) și 6 recuperări. Ceilalți marcatori ai CSM-ului: Subotic – 9 puncte, Krapic – 9 puncte, Dillon – 7 puncte, Țibîrnă – 7 puncte, Pașca – 4 puncte. A mai jucat Dani Popescu.
În prima zi a turneului, CSM-ul a întâlnit formația organizatoare a turneului de la Vodafone Sportcentrum. Roș-albaștrii au învins atunci cu scorul de 84-77.
Prin prisma celor două partide câștigate, CSM-U Oradea își adjudecă turneul la care a participat în Ungaria. Este al 2-lea triumf pentru bihoreni după cel de la memorialul Antonio Alexe.
Echipa se va întoarce acasă, urmând să-și continue pregătirea pe plan local. În cursul săptămânii următoare, penultima de pregătire înaintea startului oficial al sezonului competițional 2014/15, CSM-U va disputa două jocuri. Iată programul acestora:
– 17 septembrie (miercuri), ora 19, la Arena Antonio Alexe, CSM-U Oradea vs Balkan Botevgrad
– 20 septembrie (sâmbătă), la Târgu-Mureș, BC Mureș vs CSM-U Oradea
Primul joc oficial din noul sezon competițional este programat pentru 26 septembrie (vineri), la Oradea. Roș-albaștrii primesc vizita lui CSU Sibiu, în primul tur al Cupei României. Această partidă va demara cu începere de la ora 20, fiind transmisă în direct la DigiSport.
Foto: Roby Boros