CSM-U Oradea a ajuns la un acord cu Bogdan Țibîrnă cu privire la continuarea colaborării. Cele două părți au parafat un nou contract, cu valabilitate până la încheierea sezonului competițional 2016/17. Aflat în program de recuperare după operația suferită la ligamentele încrucișate ale genunchiului, sportivul în vârstă de 23 ani a decis să-și lege viitorul de vicecampioana României.
Conducerea clubului i-a propus lui Bogdan continuarea colaborării după accidentarea pe care jucătorul a suferit-o în timpul meciul cu CSU Asesoft Ploiești, din cadrul etapei a 2-a în sezonul regulat al ediției 2014/15 în Liga Națională. Aceasta a fost acceptată de jucător, părțile parafând o înțelegere care va intra în vigoare din vara anului următor, atunci când actualul contract se va încheia.
Născut pe data de 7 iunie 1991, la Iași, Bogdan Țibîrnă este unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei CSM-U Oradea. Pivotul înalt de 2.10 metri se află la cel de-al 4-lea sezon alături de echipa roș-albastră. Până în prezent, Țibîrnă a bifat 95 de prezențe în Liga Națională, 13 în Cupa României, respectiv 6 în FIBA EuroChallenge în culorile roș-albastre. De la venirea sa la Oradea, Bogdan a ratat un singur meci oficial. Așadar, el a fost ferit de accidentări și a evoluat în 114 meciuri oficiale din ultimele 115 disputate de formația pregătită de către Cristian Achim până în momentul accidentării suferite în urmă cu aproximativ șase săptămâni. De altfel, Bogdan a fost apreciat pentru faptul că nu a lipsit la ședințele de antrenament ale echipei, fiind o piesă extrem de utilă nu doar la meciuri ci și în programul de pregătire în timpul sezonului competițional.
Acesta este al 3-lea contract pe care Bogdan îl semnează cu CSM-ul. Primul s-a derulat în perioada ianuarie 2012 – iunie 2013, iar cel de-al 2-lea a intrat în vigoare din luna august a anului 2013, urmând a se încheia la finalul sezonului competițional 2014/15. Astfel, noua înțelegere între cele două părți va intra în vigoare de la începutul sezonului 2015/16 și se va încheia la finele sezonului 2016/17.
Component al echipei naționale de seniori, după ce a reprezentat tricolorul la absolut toate categoriile de vârstă posibile, Bogdan Țibîrnă a fost operat de curând la genunchiul accidentat. Astfel, au fost reparate pe cale chirurgicală meniscul și ligamentul încrucișat anterior. Intervenția a fost caracterizată ca fiind un succes deplin. Perioada standard de absență în astfel de cazuri este de șase luni, însă procesul de reabilitare poate să difere de la un caz la altul, în funcție de modul în care răspunde organismul celui în cauză.
Foto: Roby Boros