CSU CSM Oradea a pierdut pe teren propriu meciul cu Rapid București, contând pentru Liga Națională de baschet feminin, Grupa valorică B – ediția 2018/19. Partida desfășurată miercuri (31.10), la Arena Antonio Alexe, s-a încheiat cu scorul de 70-73.
Partida a avut echilibru și multiple schimbări de situație pe tabela de marcaj. Gazdele au terminat primul sfert la conducere, scor 20-17, însă Rapid a recuperat și a intrat în avantaj la vestiare, scorul după primele 20 minute fiind de 32-34. CSU CSM a revenit în sfertul al 3-lea, unul încheiat cu scorul de 53-51 în favoarea gazdelor.
Sfertul 4 a consemnat trei egalități și patru schimbări la conducere. Formația feroviară a reușit să se desprindă la trei puncte cu un minut și jumătate înainte de final, când Florina Stănici (cunoscută iubitorilor de baschet sub numele de Diaconu) a înscris din acțiune. Oradea a replicat prin Gavra și a avut posibilitatea să treacă la conducere, însă Mititelu a ratat pe final de atac. Burlakova a transformat două libere pentru a reface ecartul de trei lungimi, iar aruncarea de trei puncte a Ruxandrei Chiș, pe sirenă, care ar fi putut trimite meciul în prelungiri, a fost imprecisă.
Nicoleta Mititelu a totalizat 20 puncte, 4 recuperări, Ioana Gavra a adăugat 18 puncte, 8 recuperări, 4 intercepții, 3 capace, iar Anisia Croitoru a terminat cu 12 puncte, 7 recuperări pentru CSU CSM Oradea. În replică, Roxana Bejan a reușit 22 puncte, 11 recuperări (8 ofensive), 4 intercepții, Florina Stănici (Diaconu) a adăugat 14 puncte, 7 pase decisive, 4 recuperări, 4 intercepții, iar Natalia Burlakova a încheiat cu 12 puncte, 7 recuperări pentru Rapid București.
În urma acestui rezultat, CSU CSM Oradea are un bilanț general de 2-2 în GVB. În schimb, Rapid București are 3-3. Pentru formația antrenată de Mihai Coldea urmează o deplasare de Târgu Secuiesc, adversar în fața căruia s-a înclinat în Cupa României. Următorul meci pe teren propriu are loc peste două săptămâni, oponent fiind CS Agronomia București.