CSU Ploiești a câștigat Meciul 2 al seriei pe care o dispută împotriva lui CSM Oradea în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2012/13. Rezultatul final a fost 91-90. Partida a avut locla Arena Antonio Alexe din Oradea, în cursul serii de joi (02.05).
Oradea – Franklin, Maric, Dillon, Pesic, Țibîrnă
Ploiești – Vlahovic, Miletic, Mohammed, Burlacu, Tica
Dillon înscrie primul coș al partidei, din zero grade. Clahovic răspunde pe pătrundere, însă Franklin dinamitează publicul bihorean cu o nouă triplă. Țibîrnă comite primul fault de joc al partidei. Dillon pierde posesia mingii de două ori consecutiv, iar Miletic punctează la celălalt capăt al terenului. Țibîrnă comite al doilea fault în două minute și jumătate. El este schimbat cu Lazar. Tica înscrie din serviciul lui Burlacu și Asesoft egalează. Același jucător aduce primul avantaj în această serie pentru prahoveni. Burlacu înscrie din afara semicercului. Dillon răspunde cu aceeași monedă. Tica înscrie de la linia de pedeapsă, însă Stefanovic răspunde din acțiune. Burlacu transformă de la mare distanță. Dillon pătrunde și îi pasează lui Pesic la interior pentru două puncte. Vlahovic și Burlacu înscrie din afara semicercului și oaspeții se desprind la opt puncte în minutul 8. Achim cere timp de odihnă și îl retrimite pe Țibîrnă. Dillon aruncă la expirarea timpului de atac și transformă de la distanță, iar apoi Franklin înscrie împotriva zonei. Țibîrnă comite a 3-a greșeală personală în ultimul minut al secvenței inaugurale. Tica împarte liberele și la capătul primelor zece minute de joc scorul era de 22-24, după intercepția lui Stefanovic.
Stefanovic pierde posesia mingii, iar Vlahovic înscrie pe contraatac. Franklin îi pasează lui Dillon pe toată lungimea terenului, iar australianul marchează fiind faultat pe finalizare. Comagic înscrie împotriva zonei și CSM-ul egalează la 26 în minutul 12. Pesic comite a doua greșeală personală cu o infracțiune asupra lui Mohammed, după ce în prealabil a făcut mai multe faze de apărare eficiente la Stănescu. Dillon înscrie din acțiune grație mobilității extraordinare a acestuia, iar Oradea conduce și Arnautovic cere timp de odihnă. Mohammed înscrie de la mare distanță din fața lui Stefanovic, iar Comagic ratează de două ori de la linia de pedeapsă în condițiile în care oaspeții sunt în penalizare. În replică Stănescu marchează din acțiune de două ori consecutiv. Orădenii ratează tot la jumătatea secvenței a doua și același Stănescu înscrie de pe pivot. Franklin împarte două libere, dar oprește un parțial de 9-0 al oaspeților. Americanul mai ratează două libere și înscrie altele două. Comagic înscrie din acțiune și Oradea vine la un coș în urmă. Burlacu întrerupe un parțial de 6-0 cu un semicârlig. Timermanis înscrie pentru trei puncte. Arnautovic cere timp de odihnă cu 28 secunde înainte de finalul reprizei. Stefanovic înscrie în ultima secundă de atac, iar Vlahovic marchează la încheierea reprizei pe piruetă. CSU Ploiești conducea cu scorul de 43-39.
Ploieștiul începe repriza a doua cu Stănescu pe postul de pivot. Vlahovic înscrie primul coș al reprizei a doua, unul de trei puncte. Maric răspunde cu aceeași monedă. Burlacu înscri de la semidistanță și Asesoft se desprinde la opt puncte. Bihorenii aruncă de la distanță pe fiecare posesie, însă nu marchează nimic. Defensiva zonă a campioanei a creat mari dificultăți echipei orădene spre deosebire de jocul anterior. În schimb, Burlacu înscrie din zero grade și diferența urcă la peste zece lungimi. Achim solicită timp de odihnă, iar Tica revine pe parchet. Oradea joacă în formulă scundă, cu Comagic pe poziția 4. Ulterior este schimbat Țibîrnă și Stefanovic intră pe pivot. Nici în această alcătuire Oradea nu reușește nimic pe faza ofensivă. Gazdele intră în penalizare și diferența urcă din nou la peste zece puncte. Burlacu înscrie de la mare distanță și avantajul Ploieștiului urcă. Lupusavei intră pe parchet și transformă de la mare distanță, iar Franklin absoarbe contactul pentru a duce scorul la 50-59. Arnautovic cere timp de odihnă în minutul 28. Vlahovic și Burlacu înscrie din afara semicercului, diferența urcând la 17 puncte. Dillon pătrunde și lasă mingea pe panou, iar apoi tot australianul evită capacul pentru alte două puncte. sfertul 3 se încheit cu scorul de 67-54 în favoarea Ploieștiului.
Pesic revine pe parchet la startul secvenței decisive. El pierde mingea la prima acțiune ofensivă a gazdelor. Miletic înscrie din afara semicercului, iar Comagic răspunde pe pătrundere și apoi de pe pivot. Apoi Dillon înscrie pe contraatac. Replica vine de la Miletic, cu o aruncare de trei puncte. Achim cere timp de odihnă, însă la prima fază după reluare orădenii nu reușesc să arunce la coș în timp util. În schinb, Ploieștiul obține recuperare ofensivă și marchează prin Szijarto după două acțiuni ofensive purtate până la sfârșitul timpului de atac. Franklin și Pesic ratează aruncări deschise de la distanță. Prahovenii intră în penalizare în al 6-lea minut al secvenței decisive. Stănescu revine pe parchet la oaspeți, însă Achim cere timp de odihnă. Pivotul Ploieștiului marchează la expirarea timpului de atac. Pesic înscrie patru libere și o aruncare din afara semicercului iar scorul se strânge la 70-77 cu două minute înainte de final. Tudor este la linia de pedeapsă dar ratează, iar Franklin și Maric înscrie strângând la trei puncte. Sala explodează, iar Burlacu îl lovește pe Pesic. Jucătorul Asesoftului este descalificat pentru acest gest la scorul de 74-77, cu un minut și jumătate înainte de finalul partidei. Astfel, CSM-ul beneficiază de două libere și posesie. Pesic înscrie liberele și Oradea vine la un punct. Țibîrnă e faultat și trimis la linia de pedeapsă, de unde marchează și aduce echipa gazdă la conducere. Ploieștiul ratează din acțiune, recuperează ofensiv și ajunge la linia de pedeapsă. Stănescu împarte liberele și egalează. Mohammed îl trimite la linia de pedeapsă pe Franklin. Americanul înscrie și Oradea se duce la 80-78. Miletic egalează și meciul întră în prelungiri, scorul fiind de 80-80.
Oradea are prima posesie, iar Pesic marchează de la mare distanță. Miletic ratează șansa egalării. Bihorenii pierd mingea prin Franklin, iar Miletic ajunge la linia de pedeapsă. Acesta împarte liberele. Pesic aruncă de la distanță, dar ratează și apoi comite a 5-a greșeală personală, fiind descalificat. Stefanovic îi ia locul, iat Tica împarte liberele și strânge la un punct. Țibîrnă înscrie de pe pivot din pasa lui Stefanovic. Miletic irosește o aruncare de trei puncte și Oradea vine în pozițional. Țibîrnă este bruscat de către Stănescu și se fluieră greșeală antisportivă. Pivotul orădenilor înscrie o liberă. Pe posesia aferentă Maric înscrie și obține o liberă suplimentară pe care însă o ratează. Ciulin fluieră fault tehnic la banca orădeană. Miletic înscrie o liberă, iar Timermanis două. Iar apoi balticul egalează de la distanță. Franklin pătrunde și marchează pentru două puncte. Vladimir Tica ratează din afara semicercului, mingea ieșind practic din coș. Dillon recuperează și ajunge la linia de pedeapsă. Australianul ratează ambele libere. Miletic finalizează pe pătrundere și Ciulin acordă liberă suplimentară. Prahovenii trec la conducere, scor 91-90, cu 17 secunde înainte de final. Achim cere timp de odihnă. Franklin ratează o aruncare de la semidistanță și meciul se termină cu victoria la limită a Asesoftului.
Seria se mută la Brazi, Meciul 3 fiind programat pentru 8 mai.
Foto: Viorel Carțiș