Cupa României la polo pe apă – ediția 2023/24 demarează vineri (15.09), la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea

Cupa României la polo pe apă – ediția 2023/24 deschide în mod oficial sezonul competițional pe plan intern. Opt echipe și-au anunțat participarea la evenimentul pe care CSM Oradea îl găzduiește după mai mulți ani.

Turneul se va desfășura la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea, în perioada 15-17 Septembrie anul curent. Se va juca în sistem direct eliminatoriu. Spre deosebire de edițiile anterioare, de această dată Cupa României se desfășoară chiar la startul stagiunii.

CSM Oradea participă la acest eveniment la scurt timp după ce a participat la turneul de calificare LEN Champions League. Acesta a avut loc în perioada 8-10 Septembrie anul curent, tot la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea. Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor s-a clasat pe locul al 4-lea la acel eveniment.

Iată programul complet al turneului de Cupa României la polo pe apă – ediția 2023/24:

Vineri (15.09) – click AICI pentru bilete
– Meciul 1, ora 15:00, Rapid București vs Hello Sport
– Meciul 2, ora 16:30, Dinamo București vs Politehnica Cluj-Napoca
– Meciul 3, ora 18:00, CSM Oradea vs Sportul Studențesc
– Meciul 4, ora 19:30, Steaua București vs CSU Oradea

Sâmbătă (16.09) – click AICI pentru bilete
– Ora 15:00, Învins M1 vs Învins M3
– Ora 16:30, Învins M2 vs Învins M4
– Ora 18:00, Învingător M1 vs Învingător M3
– Ora 19:30, Învingător M2 vs Învingător M4

Duminică (17.09) – click AICI pentru bilete
– Ora 8:30, Meciul pentru locurile 7/8
– Ora 10:00, Meciul pentru locurile 5/6
– Ora 11:30, Meciul pentru locurile 3/4
– Ora 13:00, Finala Cupei României

Meciurile vor fi transmise în direct pe canalul YouTube al Federației Române de Polo.